PMP a cerut DEMISIA unui eurodeputat, după ce acesta ar fi NEGOCIAT CU PNL

PMP a cerut DEMISIA unui eurodeputat, după ce acesta ar fi NEGOCIAT CU PNL

PMP a cerut demisia europarlamentarului Siegfried Mureşan, după ce acesta ar fi negociat cu PNL un loc pe listele pentru alegerile europarlamentare din 2019.

Partidul Mişcarea Populară îi cere lui Siegfried Mureşan să demisioneze din Parlamentul European, anunţând că deţine informaţii potrivit cărora europarlamentarul PMP a optat pentru Partidul Naţional Liberal.

„Suntem informaţi că tânărul europarlamentar Siegfried Mureşan şi-a încheiat negocierile şi a optat pentru Partidul Naţional Liberal, unde i s-a garantat un loc eligibil pe listele pentru alegerile europarlamentare de anul viitor. Având în vedere principiile morale înalte afişate până acum în spaţiul public şi în relaţiile din interiorul PMP de europarlamentarul Siegfried Mureşan, îi cerem ferm să demisioneze şi din Parlamentul European, pentru ca partidul să îşi poată nominaliza următorul candidat de pe lista alegerilor din 2014", se arată într-un comunicat al PMP transmis vineri.

Sursa citată precizează că i-a adresat această solicitare lui Mureşan pentru ca "PMP să îşi poată menţine reprezentarea în Parlamentul European".

„Avem speranţa că Siegfried Mureşan nu se va compromite, continuând să ocupe un loc care a fost câştigat prin vot de lista de PMP, adjudecându-şi eticheta de traseist", se mai arată în comunicat, conform Agerpres.