Ploi, vânt și zăpadă. Cum a arătat weekendul în țară

Ploi, vânt și zăpadă. Cum a arătat weekendul în țarăPrognoza meteo, 14 ianuarie. Va ninge în mai multe zone ale țării. Sursa foto: commons.wikimedia.org

La sfârșitul săptămînii trecute s-au înregistrat ploi, vânt și zăpadă în trei sferturi din țară. Temperatura pr Transfăgărășan a scăzut la minus 10 grade Celsius, iar stratul de zăpadă ar putea ajunge curând la 20 de centimetri.

Ploi, vânt și zăpadă în acest weekend

În toată țara, toamna s-a instalat cu ploi interminabile și vânt în rafale. La munte a nins și s-a așezat un prim strat de zăpadă.

Veștile nu sunt bune, pentru că zonele înalte din șapte județe se află sub atenționare de ninsori și viscol. Iar un cod galben de vânt este valabil până la ora 10 în Dobrogea, în sudul Moldovei și în cea mai mare parte a Munteniei.

Datorită temperaturii scăzute și a stratului de zăpadă, de luni nu se mai circulă pe Transalpina, între Rânca și Curpăt.

Astăzi, autoritățile urmează să decidă dacă închid și tunelul de pe Transfăgărășan care face legătura între Brașov și Argeș, până la prmăvară. Drumarii au ieșit deja să curețe șoselele le transmit șoferilor să nu mai plece de acasă fără anvelope de iarnă.

Ploile și vântul rece au luat prin surprindere populația

Vremea rece din noiembrie a luat prin surprindere populația, chiar dacă ninsoarea a fost anunțată.

O turistă spune că „Noi încă nu suntem pregătiți, dar nu contează, două rânduri de haine și asta e.”

Cu cât urcăm în altitudine, frigul devine mai aprig. La peste 2.000 de metri altitudine, s-au înregistrat  minus 7 grade Celsius.

Sergiu Olteanu, meteorologul la Stația Meteo „Vârful Omu” a declarat că  „a început să ningă la Vârful Omu, se înregistrează  minus 7 grade. Deja este ceață cu cer invizibil, chiar depuneri de chiciură.”

Drumarii au împrăștiat antiderapant pe șosele

Drumarii au împrăștiat peste 25 de tone de material antiderapant pe șosele, având în vedere că regiunea se afla sub cod galben de ninsori și viscol. În Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu, mai mult de 30 utilaje au fost scoase pentru a curăța drumul.

În vestul țării, ceața lăsată pe șosea i-a pus în dificultate pe șoferi. Cel mai rău este pe drumurile din afara orașelor, acolo unde pătura de ceață este la nivelul șoselelor. La ieșire din Timișoara, abia se vedea la 100 de metri distanță, conform protv.ro.

Unul din șoferii din trafic a afirmat că „e groaznic, trebuie cumva toți șoferii să ne aprindem luminile de ceață, pentru că s-au întâmplat ceva accidente chiar aici, la intrare în Remetea.”

trafic ceata densa

Ceață / Sursa foto: Pixabay

Temperaturi sub 0 grade s-au înregistrat în aproximativ o treime din țară.

Ploile s-au transformat în lapoviță și apoi în ninsoare pe Transfăgărășan

Și pe Transfăgărășan a nins, iar temperatura a coborât sub zero grade Celsius, iar ploaia s-a transformat în lapoviță, apoi în ninsoare.

Mercurul din termometre a ajuns până la minus 10 grade Celsius, duminică noaptea și drumarii au împrăștiat material antiderapant, pentru că se așteaptă ca stratul de zăpadă să ajungă la 20 de centimetri.