Plata burselor pe luna martie. Motivul pentru care elevii primesc doar o parte din bani
- Iulia Moise
- 19 aprilie 2025, 07:49
elevi / sursa foto: dreamstimeMinisterul Educației și Cercetării (MEC) a anunțat că a trimis toate fondurile necesare pentru plata burselor elevilor pentru luna martie 2025 către inspectoratele școlare. De asemenea, ministerul recunoaște că, în cazurile în care bursele nu au fost plătite integral, acestea vor fi achitate „în cel mai scurt timp”, având în vedere zilele libere.
MEC a inițiat procedurile pentru plata burselor elevilor
Ministerul Educației și Cercetării a inițiat din timp procedurile pentru plata burselor elevilor. După aprobarea fluxurilor financiare, sumele solicitate acoperit cel puțin 92% din bursele aferente lunii martie. Miercuri, 16 aprilie 2025, restul sumelor au fost virate, a transmis instituția printr-un comunicat de presă.
„Ministerul Educației și Cercetării a demarat din timp procedurile necesare pentru plata burselor elevilor. În funcție de aprobarea fluxurilor financiare, ministerul a furnizat imediat inspectoratelor școlare județene/Inspectoratului Școlar al Municipiului București sumele solicitate pentru plata burselor elevilor aferente lunii martie (cel puțin 92%), iar miercuri, 16 aprilie 2025, a fost virat (…) restul sumelor”, a comunicat instituția.
Plata burselor elevilor nu se va face integral în aceeași zi
Edupedu.ro a atenționat marți, 15 aprilie, că nu toate bursele vor fi plătite integral în aceeași zi. În anumite județe, școlile nu au primit suma totală, astfel că s-a decis ca plata integrală să fie efectuată doar pentru anumite tipuri de burse, cum ar fi cele de merit sau sociale, restul fondurilor urmând să fie transferate ulterior, conform surselor Edupedu.ro.

MEC / sursa foto: Facebook
Aceleași surse menționează că bursele pentru luna februarie, plătite pe 20 martie, au fost ajustate cu diferențe în unele județe la începutul lunii aprilie.
Bursele elevilor, fixate de MEC
Pentru luna martie 2025, bursele elevilor sunt următoarele:
- 450 de lei – bursa de merit;
- 300 de lei – bursa de reziliență și tehnologică;
- 300 de lei – bursa socială (cu valoare fixă).
Aceasta este prima lună a anului școlar 2024-2025 în care bursele de merit și cele de reziliență sunt acordate la cuantumul minim stabilit de Legea învățământului preuniversitar 198/2023.