Ei vor salva România!

Ei vor salva România!

Academia Română ar putea definitiva până la sfârșitul acestui an Strategia de Dezvoltare a României pe termen lung, respectiv pe 20 de ani. Acest document – planul de salvare a României, mai degrabă, va fi pus la dispoziția decidenților politici, a afirmat, astăzi, la Alba Iulia, președintele Academiei, Ionel Valentin Vlad. Academicienii pot salva România. Dar politicienii vor să audă de plan?

„Lucrăm și avem ultima etapă, dacă vreți, a Strategiei de dezvoltare a României pe termen lung, pe 20 de ani, pe care o face Academia Română. Până la sfârșitul acestui an (...) sperăm ca ea să fie gata și să o putem pune la dispoziția decidenților politici din țara noastră, a celor care conduc țara”, a declarat academicianul Ionel Valentin Vlad, în discursul ținut în fața participanților la cea de-a 111-a Adunare Generală a ASTREI.

Președintele Academiei Române a menționat că strategia este făcută „de oameni care se pricep”, cercetători foarte buni, atât din domeniul economic, cât și din celelalte domenii, din 11 institute de excelență ale Academiei Române, informează www.agerpres.ro.

Ionel Valentin Vlad a subliniat că Strategia „este dincolo de ciclurile electorale, este dincolo de orice fel de poziție, să zicem, partizană de vreun fel”. Vlad a subliniat că „singurul lucru pe care îl dorește Academia este binele și progresul acestei țări”. „Astăzi, într-o lume care este în plin proces de globalizare, Academia Română are mai mult decât oricând un rol esențial în promovarea identității naționale în relație cu națiunile lumii”, a mai spus președintele Ionel Valentin Vlad. La sfârșitul aceste săptămâni la Alba Iulia se sărbătoresc 150 de ani de la prima Adunare Generală a ASTREI, desfășurată în acest oraș în 1866, precum și 150 de ani de la înființarea Academiei Române.

Nu este prima oară când se vorbește despre această posibilitate a „nașterii” unui plan de salvare a României, venit din partea academicienilor. Partea ciudată este că deși s-a vorbit și acum un an, de exemplu, Academia nu a venit cu planul sau nu au avut cui se adresa. Este adevărat că, în general, politicienii nu prea iau în serios astfel de planuri de salvare, atâta vreme cât există posibilitatea de a nu arăta „inteligența” lor.

Iată un exemplu: zilele trecute, prof. univ. dr. Ion Anghel, profesor în cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti, a prezentat chiar în parlamentul României, câteva cifre îngrijorătoare. Acestea le obținuse după luni de studii a statisticilor din țară și din UE. Ceea ce a obținut domnia sa ar fi putut ajuta oamernii din Sănătate să obțină rezultate mai bune. La conferința de lansare a campaniei „Votez pentru Sănătate” și apoi la dezbaterea cu același nume, politicienii nu au fost interesați să participe. Așa cum nu au fos tinteresați nici să afle rezultatele studiului realizat de profesorul de la ASE.

Amintim informațiile, cumplite, de altfel. „La nivel statistic, România se situează pe poziții codașe ale clasamentelor europene cu privire la indicatorii de sănătate, cu aproape 50% decese evitabile în sistemul de sănătate, o mortalitate generală cu 25% peste media Uniunii Europene sau o rată a mortalității infantile de 2,5 ori mai mare decât media UE.”. Am mai putea adăuga: românii trăiesc cu 7 ani mai puțin decât media UE; românii trăiesc o viață sănătoasă cu 3 ani mai puțin decât media UE și așa mai departe.

Dacă pe un singur segment politicienii s-au temut să audă rezultatele, oare vor accepta ei Planul de salvare a României pe care îl va propune Academia Română?