Ceahlăul ţine cu dinţii de locul din Liga I la fotbal, cu toate că pe teren a retrogradat al doilea sezon consecutiv. „Pinalti“ are două variante. Ambele se pot realiza doar cu sprijinul FRF.
Gheorghe Ştefan, şeful proaspetei retrogradate Ceahlăul Piatra-Neamţ, a ticluit un nou plan diabolic pentru a-şi păstra echipa în prima divizie.
„Pinalti“ e dispus să calce pe cadavre, iar cel mai la îndemână pare a fi cel al „Steluţei“ Gloria Buzău. Baronul PDL ar fi intervenit în litigiul financiar dintre Gloria şi fostul ei antrenor, Ion Viorel, fiind dispus să achite o grămadă de bani ca să-i retrogradeze pe buzoieni. Costel Bucur, patronul Gloriei, îl acuză pe „Pinalti“ că vrea să-i dea 200.000 de euro lui Ion Viorel ca să nu semneze statele de plată pentru banii primiţi de la echipa din Crâng, care ar urma astfel să figureze cu datorii şi să nu primească licenţa pentru a activa şi la anul în Liga I! Ion Viorel solicită 193.000 de euro salariu şi 30.000 de euro prime ca să lase în prima ligă echipa pe care a promovat-o în 2007.
Dacă acest plan nu va da roade, „Pinalti“ aşteaptă o mână de ajutor de la comisiile federale, care ar putea „îngropa“ Universitatea Craiova.
Gafa lui Mititelu
„Ştiinţa“ a terminat campionatul pe locul 9, cu 43 de puncte, dar e în pericol să piardă între 6 şi 15 puncte! Comisia de Disciplină a fost sesizată că Adrian Mititelu, patronul juveţilor, a mers la vestiare la jocul cu Ceahlăul deşi fusese suspendat pentru declaraţii calomnioase la adresa timişoreanului Marian Iancu. Universitatea are doar şapte puncte peste Ceahlăul, iar gestul lui Mititelu ar putea „îngropa“ echipa craioveană.
NĂRAV
„Masa verde“ schimbă ierarhiile
În fotbalul românesc sunt multe cazuri în care ierarhiile se stabilesc la masa verde. În sezonul abia încheiat, Steaua a câştigat la comisii meciul cu Rapid după celebrul caz „Bricheta“, iar FC Vaslui a detronat-o pe Oţelul de pe locul de Cupa Intertoto prin intervenţia abuzivă a FRF. Acum doi ani, Sportul Studenţesc a fost retrogradată deşi terminase sezonul pe patru, iar nou-promovata Delta Tulcea a ratat prezenţ a în Liga I în sezonul 2007- 2008, beneficiară fiind Ceahlăul.