Piedone lovește în Vinerea Mare. A scos ouăle roșii de le vânzare
- Iulia Moise
- 18 aprilie 2025, 22:30
Sursa foto: Captură videoPiedone și comisarii ANPC au efectuat noi controale în Vinerea Mare, suspendând activitatea mai multor locații renumite din Capitală. În urma neregulilor identificate la diverși operatori economici, inclusiv Carrefour MegaMall și Dristor Kebap, au fost aplicate amenzi semnificative și au fost retrase produse de la vânzare.
ANPC, verificări în urma unor sesizări primite de la consumatori
Potrivit unui comunicat emis de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), aceste acțiuni de verificare au fost inițiate ca urmare a sesizărilor primite de la consumatori. Echipele de comisari, conduse de președintele Cristian Popescu Piedone, au descoperit mai multe abateri de la legislația în vigoare.
În mai multe cazuri, s-a decis Oprirea Temporară a Prestării de Servicii (OTPS).
Carrefour MegaMall, verificat de ANPC
În urma inspecției efectuate, au fost aplicate patru sancțiuni contravenționale, totalizând amenzi de 45.000 lei (sumă de plată: 4.500 lei), pentru următoarele abateri:
- utilizarea unor proceduri nesigure;
- comercializarea unor produse nesigure;
- nerespectarea temperaturii de păstrare a produselor;
- igienizare necorespunzătoare a spațiului de depozitare și a vitrinelor.
De asemenea, au fost retrase definitiv de la comercializare produse în cantitate totală de 84,203 kg, inclusiv toate ouăle roșii fără elemente de identificare a datei durabilității minime, distribuite de SC Miketi Lux SRL, produse în Olanda sub marca RI KA DO, în valoare de 4.270,15 lei.

Sursa foto: Captură video
S-a dispus igienizarea spațiului de depozitare, conform art. 15 alin. (4) din OG 21/1992, în termen de 15 zile.
Control la Dristor Exchange SRL
La două dintre punctele de lucru ale operatorului economic, s-a constatat că informarea consumatorilor despre rata de schimb valutar, inclusiv suma ce urma a fi înmânată, nu era realizată pe suport scris înainte de efectuarea operațiunii, contrar prevederilor Ordinului 632/2009.
Au fost emise două invitații pentru prezentarea la sediul CJPC Ilfov, programate pentru data de 24.04.2025, câte una pentru fiecare punct de lucru.
S-a recomandat oprirea temporară a prestării serviciului (OTPS), iar spațiile au fost sigilate până la remedierea deficiențelor și finalizarea controlului.
Dristor Doner SRL, controlat de ANPC
Controlul a relevat că operatorul economic nu a putut prezenta autorizația de funcționare.
De asemenea, au fost solicitate documente referitoare la:
- recepția lucrărilor de amenajare;
- efectuarea operațiunilor de deratizare, dezinsecție și dezinfecție (DDD);
- meniul oferit consumatorilor.
Operatorul a fost invitat la sediul CJPC Ilfov pentru data de 24.04.2025.
Control ANPC la Mutlu Doner SRL
În urma verificărilor, au fost constatate următoarele abateri:
- utilizarea unui instrumentar de lucru neconform;
- depozitarea ouălor alături de alte materii prime;
- coș de gunoi fără capac acționat cu pedală;
- vitrină frigorifică neigienizată și cu resturi alimentare;
- materii prime fără elemente de identificare;
- scurgere neigienizată în camera frigorifică;
- materii prime congelate aflate la decongelat la temperatura mediului ambiant;
- utilizarea de boia de ardei dulce cu data limită de consum depășită (29.09.2024);
- prepararea ciorbei de burtă fără respectarea rețetei, prin separarea zeamei de carne.
Acest operator a primit, de asemenea, o invitație la sediul CJPC Ilfov pentru data de 24.04.2025.
„ANPC va continua acțiunile de control pentru a asigura respectarea drepturilor consumatorilor și a garanta siguranța produselor și serviciilor oferite”, a comunicat Piedone.