Piaţa asigurărilor RCA. Tarife pe personae fizice şi juridice

Piaţa asigurărilor RCA. Tarife pe personae fizice şi juridice

Piaţa asigurărilor auto obligatorii a crescut şi în trimestrul patru al anului trecut, continuând trendul ascendent din ultimii 5 ani, iar volumul total al primelor brute subscrise (PBS) pe segmentul RCA a atins în 2016 un total de 4,03 miliarde lei, faţă de 3,11 miliarde de lei în 2015, informează, marţi, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Conform unui comunicat al ASF, numărul de contracte RCA încheiate, exprimat în unităţi anuale, a atins anul trecut un nivel de 4.983.409, ceea ce echivalează cu o creştere cu peste 5% faţă de anul anterior.   

La nivelul întregii pieţe se remarcă o inversare a trendului ascendent al primelor medii în trimestrul patru al anului 2016. Astfel, valoarea primei medii trimestriale în trimestrul patru a fost de 822 lei faţă de 901 lei în trimestrul trei.  În acelaşi timp, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) precizează că a continuat monitorizarea primelor medii lunare, la finele lunii decembrie 2016 prima medie anualizată RCA pentru persoanele fizice situându-se la un nivel de 465 lei pentru autoturisme, 978 lei pentru autovehicule destinate transportului de marfă şi 1.814 lei pentru autoturisme transport personae, comunică ASF citat de Agerpres.   

Pentru persoanele juridice, primele medii au ajuns, la sfârşitul lui 2016, la 712 lei pentru autoturisme, 2.527 lei pentru autovehicule de transport marfă şi 2.191 lei pentru autovehicule transport persoane.  ASF precizează că, la finele anului 2016, cea mai mare cotă de piaţă a înregistrat-o Euroins (21%), urmată de Asirom (17,3%), City Insurance (16,1%), Carpatica (10,5%), Allianz-Tiriac (9,5%), Omniasig (9%), Groupama (7%), Generali (5,1%) şi Uniqa (4,9%).   

Pe baza datelor provizorii raportate de societăţile de asigurări, la 31 decembrie 2016, rata combinată (brută de reasigurare) se situa la 108,48%.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News