Petrila: sute de case în calea apei

Petrila: sute de case în calea apeiSursă foto: Arhiva EVZ

Cel puţin jumătate din populaţia oraşului Petrila riscă să fie înghiţită de apele acumulate într-o fostă carieră de cărbune, iar localnicii pleacă unul câte unul, odată ce casele le sunt înecate.

De ani de zile, oamenii din zona carierei Defor îşi consolidează singuri casele, pe care le-au ridicat pe bârne şi spun că stau mai mereu cu gândul la ziua în care digul ar putea fi spart.

”Toţi vecinii care stau mai sus de casa mea au plecat. Ce sa facă? Apele le-au înghiţit totul. Am avut un vecin care a fost strămutat cu ani în urmă de pe Jieţ, tot din cauza apei care i-a demolat casa şi acum a plecat şi de aici”, spune Victor Moga, localnic din zona carierei.

Dig în pericol

Oamenii locuiesc aici de zeci de ani şi spun că au moştenit pământurile de la strămoşii lor, dar au fost nevoiţi să plece unul câte unul, odată ce infiltraţiile le-au distrus aşezările. Apa a ajuns acum să fisureze o parte din digul care o susţine şi, dacă ar ceda malurile, ar inunda cel puţin o jumătate din oraşul Petrila.

Autorităţile locale le promit oamenilor un trai mai bun şi primarul Ilie Păducel afirmă că va demara lucrări de consolidare şi ecologizare a fostei cariere de cărbune chiar din această lună.

„În 2 aprilie a avuit loc licitaţia pentru lucrările de consolidare şi ecologizare a carierei respective. E adevărat că la prima ploaie mai puternică ar putea să inunde o jumătate din oraş, dar sperăm ca acum să reuşim. Banii ne vin de la Ministerul Economiei pentru că din 2006 a tot fost amânat proiectul”, spune Păducel.

Ne puteți urmări și pe Google News