Péter Magyar cere o schimbare de direcție în UE: „Trebuie să decidem dacă vrem doar să supraviețuim sau să câștigăm”

Péter Magyar cere o schimbare de direcție în UE: „Trebuie să decidem dacă vrem doar să supraviețuim sau să câștigăm”Péter Magyar. Sursă foto: Facebook

Premierul Ungariei, Péter Magyar, a criticat modul în care este condusă Uniunea Europeană și a cerut o schimbare de direcție în privința competitivității și a procesului decizional, susținând că blocul comunitar trebuie să hotărască ce rol vrea să joace în viitor. La discuțiile despre cooperarea regională și competitivitate au participat și premierul Sloveniei, Janez Janša, premierul Croației, Andrej Plenković, și premierul Cehiei, Andrej Babiš, potrivit Euronews.

Péter Magyar reclamă lipsa de leadership în Uniunea Europeană

Premierul ungar a criticat actualul mod de funcționare al instituțiilor europene și a susținut că birocrația poate împiedica punerea în practică a unor inițiative.

„Există, ca să fiu sincer, o lipsă de leadership politic în Uniunea Europeană”, a spus Magyar, indicând birocrația UE, despre care afirmă că împiedică luarea unor măsuri.

Magyar a relatat și un mesaj primit din partea unui membru al Consiliului European referitor la relația cu aparatul birocratic al Uniunii.

„Mi s-a spus de către un membru al Consiliului European să nu mă ocup deloc de birocrație, să nu le răspund, pentru că vor distruge inițiativele. Le vor înghiți. Și nu este un semn bun. Cred că ar trebui să ne concentrăm din nou asupra realității”, a declarat premierul ungar.

În opinia sa, Uniunea Europeană riscă să rămână concentrată pe probleme instituționale într-un moment în care China pregătește investiții în centrale nucleare și fabrici de automobile pe continent.

„Există deja și la Bruxelles sentimentul că trebuie să ne schimbăm și, în opinia mea, ar trebui să decidem dacă Uniunea Europeană vrea doar să supraviețuiască sau să câștige”, a spus Magyar.

Peter Magyar și Ursula von der Leyen

Peter Magyar și Ursula von der Leyen. Sursă foto: Facebook

Critici pentru amenda impusă Ungariei în dosarul migrației

Péter Magyar a abordat și disputa dintre Budapesta și Bruxelles privind politica în domeniul migrației. Premierul ungar face parte din Partidul Popular European, aceeași familie politică europeană din care provine și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Ungaria a fost amendată în 2024 cu 200 de milioane de euro, sumă la care se adaugă o penalizare zilnică, după ce guvernul condus de Viktor Orbán nu a pus în aplicare o hotărâre din 2020 a Curții de Justiție a Uniunii Europene privind migrația.

Instanța a stabilit că Ungaria a încălcat legislația europeană deoarece nu a garantat solicitanților de azil dreptul la un tratament echitabil.

„Este destul de dificil să le explicăm ungurilor de ce Ungaria este tratată atât de nedrept la Bruxelles în aceste chestiuni. Avem o hotărâre a instanței; trebuie să plătim un milion de euro pe zi doar pentru apărarea frontierelor comune europene. Nu este corect și nimeni nu este pregătit să rezolve această problemă”, a declarat Magyar.

Ungaria a acumulat amenzi de aproape un miliard de euro

În perioada guvernării Viktor Orbán, Ungaria a construit un gard la frontiera cu Serbia pentru a opri intrarea migranților.

Cererile de azil trebuiau depuse la consulatul Ungariei din Belgrad, iar cele mai multe dintre acestea au fost respinse. În urma disputelor cu instituțiile europene, Ungaria a ajuns să fie obligată la plata unor amenzi de aproape un miliard de euro.

În campania electorală, Péter Magyar a promis schimbarea relației Budapestei cu partenerii occidentali din Uniunea Europeană și NATO. După formarea noului guvern, Budapesta a ajuns la un acord cu Comisia Europeană pentru deblocarea a 16,4 miliarde de euro din fondurile Ungariei care fuseseră înghețate anterior.

Guvernul ungar a anunțat luni că a îndeplinit toate obiectivele asociate Fondului de redresare în valoare de 10 miliarde de euro, după modificarea legislației în domeniul combaterii corupției și al justiției.