Persoanele cu handicap, masă electorală pentru Radu Mazăre. Le scuteşte de taxa pe gunoi şi, cu sprijinul guvernului, le oferă locuri de muncă

Persoanele cu handicap, masă electorală pentru Radu Mazăre. Le scuteşte de taxa pe gunoi şi, cu sprijinul guvernului, le oferă locuri de muncă

Primarul Radu Mazăre a anunţat astăzi că până la sfârşitul anului, peste 14 000 de persoane cu handicap din oraş vor avea locuri de muncă într-o societate a primăriei Constanţa.

 “Începând din luna iulie, nicio persoană cu handicap, indiferent că este gradul 1, 2 sau 3, în oraşul Constanţa, nu va mai plăti gunoiul. Discutăm despre aproximativ 14 000 de persoane. Şi aşa sunteţi amărâţi şi aţi fost bătuţi de soartă, trebuie să facem pentru voi în aşa fel încât , cât putem noi, să încercăm să vă fie cât de cât mai bine”, s-a adresat Radu Mazăre membrilor Clubului pentru Persoanele cu Handicap, care l-au aplaudat şi felicitat pentru iniţiativă. Iar vestea care i-a încântat în mod deosebit a fost infiinţarea unei societăţi comerciale , “înainte, pe vremea lui Ceauşescu era aşa ceva”, de către primăria Constanţa, în care vor putea putea fi angajaţi  toţi cei capabili să presteze servicii, care vor fi plătite. Directorul Serviciului de Taxe şi Impozite Locale din primăria Constanţa, Virginia Uzun, va fi trimisă de către Radu Mazăre, la ministrul Muncii, Rovana Plumb. I se va solicita chiar şi modificarea legii având în vedere că unii membri ai Clubului pentru Persoanele cu Handicap i-au pus în vedere primarului că dacă vor fi angajaţi şi-ar putea pierde pensia de handicap. “Toate problemele astea o să le avem într-o săptămână, merge la doamna ministru şi dacă voi lucraţi şi vă pierdeţi pensia de handicap eu cred că nu este normal. Facem o modificare. Astăzi m-am gândit, ne-am apucat de treaba asta şi o să o ducem la bun sfârşit, inclusiv cu modificări de legislaţie dacă este nevoie”, i-a liniştit Radu Mazăre. Persoanele cu dizabilităţi din Constanţa vor fi plătite de primărie dar şi din veniturile obţinute prin comercializarea produselor realizate de angajaţi. “Probabil că o să găsim şi fonduri europene ca să dotăm societatea. O să vă fac, probabil până în toamnă, această şi o să angajez pe toţi.care puteţi să munciţi şi să câştigaţi un ban” a încheiat primarul Radu Mazăre. În semn de mulţumire şi de recunoştinţă, “pentru că alţii vă anchetează şi vor să vă închidă pe viaţă”, conducerea Clubului Persoanelor cu Handicap i-a oferit primarului Radu Mazăre o medalie şi diploma cu titlul onorific de “primar pe viaţă”.

 

Ne puteți urmări și pe Google News