Peripețiile unui octogenar care a vrut să facă sex cu două femei

Peripețiile unui octogenar care a vrut să facă sex cu două femei

Toată viața, moș Ilie din Arad a avut o fantezie: să se iubească, deodată, cu două femei. A ajuns la 80 de ani cu visul neîmplinit. Miercuri, a crezut că i-a pus Dumnezeu mâna în cap când a convins două dudui să-l însoțească acasă. Nici nu visa ce avea să i se întâmple!

Octogenarul Ilie a invitat, miercuri seara, la el acasă, două femei: Mirela A. de 30, respectiv Tania C., de 41 de ani. Ca preludiu, le-a servit cu vișinată. Femeile l-au îmbiat să bea, ca să prindă puteri, promițându-i o noapte de neuitat. Amețit de alcool, bătrânul a adormit însă subit, iar partenerele lui „de nebunii” nu au stat mult pe gânduri și au început să caute prin casă ce era de furat. Televizorul cu lămpi nu le-a făcut cu ochiul, însă au golit portmoneul bărbatului, în care mai erau 800 de lei din pensie. Au golit și frigiderul și a luat carnea din congelator. Iar pentru că nu li s-a părut destul, i-au mai furat pensionarului detergentul, bureții de baie, farfuriile și alte bunuri de mici dimensiuni.

A sunat la 112!

Când s-a trezit, văzându-se jefuit, bărbatul a sunat la 112. Cazul a fost preluat de Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad. „La fața locului s-a deplasat un echipaj de jandarmi, iar în urma verificărilor efectuate a rezultat că bărbatul le-a chemat pe cele două femei în vizită la el. După mai multe pahare de vișinată, bărbatul a adormit subit, iar femeile au început să cotrobăie prin casă, luând mai multe bunuri, atât alimentare cât și nealimentare, iar din portofel i-au sustras suma de 800 lei. Când au terminat de «,adunat», bărbatul s-a dezmeticit și dându-și seama ce se întâmplă, le-a luat la întrebări pe femei și a încercat să le oprească, moment în care cele două au luat bagajele, l-au îmbrâncit pe bătrân și au luat-o la fugă într-o direcție necunoscută”, a declarat, pentru EVZ, Laurențiu Monoranu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad.

Ne puteți urmări și pe Google News

A rămas cu fanteziile nesatisfăcute, dar a recuperat mâncarea

Jandarmii au plecat de urgență în căutarea persoanelor suspecte, iar în scurt timp le-au depistat în zona străzii Augustin Doinaș, având asupra lor toate bunurile sustrase. „S-a stabilit identitatea persoanelor implicate și s-au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt”, a mai precizat Laurențiu Monoranu. Povestea are 50% happy end: bunurile sustrase au fost recuperate în totalitate și predate părții vătămate