Perioadă neagră pentru Halep. Simona a vorbit despre trecutul toxic
- Adrian Dumitru
- 25 ianuarie 2020, 08:20
Simona Halep a trecut de Yulia Putintseva în două seturi 6-1, 6-4. Victoria rapidă a campioanei din România la Australian Open, dar și jocul dau speranțe româncei, care speră să își adjudece Turneul de Grand Șlem.
Chiar dacă acum trăiește fiecare moment și a învățat să se bucure de fiecare eveniment din viața sa, fie pe plan sportiv, fie pe plan personal, Simona Halep a lăsat să se înțeleagă că a avut o perioadă toxică, în care nu a reușit să controleze lucrurile așa cum și-a dorit.
Întrebată cum va profita de faptul că va avea o zi liberă, după victoria cu kazaha Putintseva, Halep a răspuns. „Înainte eram obsedată de tenis, dar acum lucrurile s-au schimbat puțin. Când am o zi liberă, mă gândesc și la alte lucruri”, a fost reacția Simonei.
Tratează diferit și interviurile
Reporterul acreditat la Australian Open a întrebat-o pe Simona ce strategie are pentru a se elibera de tensiunea acumulată pe parcursul partidei. Campioana noastră s-a amuzat de întrebare: ”Nu-ți pot spune ce strategie am (n.r. - râde). Dar, am început să mă relaxez când am o zi liberă, mă bucur de timpul meu. Înainte eram obsedată de tenis, dar m-am schimbat mult, m-am relaxat”, a mai spus sportiva din Constanța.
Simona nu se gândește deloc la viitorul adversar din optimi. ”Mă bucur pentru că am parte de un an foarte bun aici, mă bucur de fiecare moment, dau totul și sunt foarte fericită pentru că am intrat în a doua săptămână la Australian Open.
Nu mă gândesc la celelalte jucătoare, ci la ce fac eu. Știu că trebuie să fiu concentrată 100% și să dau tot ce e mai bun.
Mă bucur că pot juca în fața acestui public special, mă simt foarte bine aici”, a mai spus Simona, după ce s-a calificat în optimi.