PERICULOS. A fost așa de frig, că au CRĂPAT ȘINELE de tren

PERICULOS. A fost așa de frig, că au CRĂPAT ȘINELE de tren

Circulația trenurilor a fost oprită, joi, în Banat, după ce șinele au crăpat de frig. S-a întâmplat în județul Caraș Severin.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră, în judeţul Caraş – Severin, traficul feroviar este întrerupt pe Magistrala 900, la kilometrul feroviar 492+360 de metri, în apropiere de Caransebeș.

Din cauza temperaturilor extrem de scăzute din cursul nopții de miercuri spre joi, o șină de cale ferată s-a fisurat între stațiile Slatina Timiș și Petroșnița.

Reamintim că pe aceeași magistrală, între Caransebeș și Băile Herculane, s-a circulat aproape toată luna cu 5 km/h, din cauza altor fisuri apărute în șinele de cale ferată ca urmare a frigului. (Foto: Adrian Pîclișan)