Arma lipită de obraz se încinsese. Urechile îi țiuiau, dar se simțea bine. Era ca și cum ai ținti rățușcele de tablă de la bâlci. Numai că ”țintele” acum țipau, alergau dintr-o parte în alta.
Acum nu le mai vedea. Îi puseseră sub nas o mașină uriașă de gunoi. Dacă tot s-a întrerupt și telefonul suna, a răspuns. A ascultat în tăcere și apoi a făcut istorie cu o singură propoziție: ”Nu-mi plac zilele de luni!”
Povestea integrală a ”depresiei de weekend” o găsești gratuit pe Evenimentul Istoric
Recomandările noastre
