Pericol iminent în România. MAI trage semnalul de alarmă!

Pericol iminent în România. MAI trage semnalul de alarmă!

Accidentele auto s-au înmulțit incredibil de mult în perioada sărbătorilor de iarnă, în ultimele 48 de ore existând 44 de evenimente rutiere soldate cu peste 15 morți.

Ministerul Afacerilor Interne reacţionează pe pagina sa de pe o reţea de socializare cu privire la statistica sumbră de până acum legată de accidentele rutiere de sărăbători.

„44 de accidente, 19 persoane decedate și 33 grav rănite... doar în ultimele 48 de ore! Este FOARTE MULT, este EXTREM DE MULT!”, atrage atenţia ministerul.

Instituţia lasă şi un mesaj concret pentru conducătorii auto dar şi pentru pasageri.

„Vă rugăm să înțelegeți că nerespectarea regulilor rutiere vă poate costa viața! Și mai înțelegeți ceva, Sărbători sunt și la anul... și peste doi ani... și peste 10 ani... și peste 50 de ani. Nu vă mai grăbiți, pentru că o oră pe care credeți că o câștigați vă poate costa viața!

Dacă ești la volan și vezi acest mesaj, închide imediat telefonul... ești în pericol să faci un accident! Dacă ești pasager, citește cu voce tare să audă și șoferul!”, se arată în mesajul public.