Percheziții de amploare în județul Brașov. Țepe cu mari sume de bani, mașini de epocă reținute de DIICOT

Percheziții de amploare în județul Brașov. Țepe cu mari sume de bani, mașini de epocă reținute de DIICOT DIICOT. Sursa foto: arhiva EVZ

Procurorii DIICOT și polițiștii au făcut 27 de percheziții în județul Brașov, unde 12 persoane au fost reținute, iar altele sunt cercetate sub control judiciar într-un dosar de înșelăciune și spălare de bani. Prejudiciul este de aproximativ 42.000.000 de lei.

Procurorii DIICOT au reținut 12 persoane suspecte că accesau, prin diferite firme, creditate garantate sau nu de stat, prin care au cumpărat echipamente HoReCa, IT și diverse utilaje. De asemenea, în urma perchezițiilor au fost ridicate 16 autoturisme, între care cinci mașini de epocă, dar și suma de 18.400 de euro.

Procurorii au instituit măsura asiguratorie a sechestrului cu privire la 4 apartamente, 2 case și un bloc de locuințe aflat în construcție și trei terenuri. Prejudiciul este de aproximativ 42.000.000 de lei.

Gruparea din județul Brașov era specializată în înșelăciune și obținere ilegală de fonduri, spălare de bani și fals în înscrisuri. În perioada 2014-2022, grupul infracțional a folosit în acest scop 52 de societăţi comerciale din România şi 3 persoane juridice înregistrate în ţări din Uniunea Europeană.

Ne puteți urmări și pe Google News

Societăţile comerciale au fost folosite pentru accesarea de credite negarantate/garantate de către statul român

"Modul de operare al grupului consta în înfiinţarea sau preluarea părţilor sociale ale unor societăţi şi implicarea acestora în procedura de accesare a fondurilor. În acest scop, au fost recrutate persoane fără educaţie, inclusiv neşcolarizate, provenind din medii defavorizate, fără pregătire sau experienţă de viaţă care să reprezinte din punct de vedere legal aceste societăţi. Societăţile comerciale au fost folosite pentru accesarea de credite negarantate/garantate de către statul român, de la diverse instituţii bancare sau nebancare (I.F.N.-uri), urmate de nerambursarea acestora. De asemenea, au fost accesate ajutoare financiare nerambursabile/granturi pentru capital de lucru sau pentru investiţii, acordate în cadrul mai multor programe de sprijin", arată procurorii DIICOT.

Inculpații prezentau cifre de afaceri mărite artificial pentru a induce în eroare funcționarii instituțiilor implicate în acordarea finanțărilor. De asemenea, aceștia prezentau facturi fiscale privind achiziția fictivă de bunuri.

Creditele obținute erau folosite pentru finanțarea mai multor bunuri din diverse domenii de activitate, iar sumele de bani primite erau transferate în aceeași zi, în temeiul unor documente justificate false către alte societăţi din grupul infracţional.

„De asemenea, sumele au folosite pentru achiziţionarea de la diverşi comercianţi de bunuri/servicii în beneficiul persoanelor care coordonau activităţile (cheltuieli voluptorii privind sejururi, mese la restaurante de lux, achiziţii de parfumuri, îmbrăcăminte, etc.). Doar o mică parte din aceste sume, respectiv sub 5%, au reprezentat tranzacţii către partenerii reali”, au mai precizat procurorii DIICOT.

Cu sumele retrase în numerar, inculpații au cumpărat bunuri imobiliare sau mobile pe numele altor persoane fizice sau juridice.

Acţiunea beneficiază de sprijinul poliţiştilor din cadrul I.P.J. Brasov - Serviciul de Investigaţii Criminale, I.P.J. Brasov - Serviciul Criminalistic, luptătorilor din cadrul Serviciul de Acţiuni Speciale Braşov, precum şi al jandarmilor din cadrul Brigăzii Mobile de Jandarmi "Burebista" Brasov.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale, scrie clujust.ro.