Pentagonul se pune de-a curmezişul în privinţa transexualilor
- Antonia Hendrik
- 28 iulie 2017, 11:53
Încă NU vor fi modificări la normele actualmente în vigoare privind persoanele transexuale din forţele armate. Cel puţin până când directivele preşedintelui Donald Trump nu vor fi primite de Pentagon, abia atunci se vor elabora noile dispoziţii în ceea ce priveşte categoria acesta de bărbaţi.
Cel care a avut îndrăzneala să spună cele de mai sus, este militarul cel mai înalt în grad de la Statul Major al Statelor Unite, generalul Joseph Dunfordin, printr-un comunicat transmis comandanţilor din subordine, potrivit media americane.
Preşedintele SUA a acuzat alaltăieri via Twitter politica avansată de predecesorul său, Barack Obama, pentru a permite transexualilor să fie incluşi în Forţele armate, obligând astfel Pentagonul să plătească cheltuielile pentru schimbarea de sex.
Anunţul lui Trump a dat naştere la o feroce şi previzibilă polemică din partea democraţilor şi a asociaţiilor trans, care-l acuză nu numai de discriminare, dar şi de ''a pune sub imperiul riscului siguranţa naţională(!?)''.
Preşedintele, scrie New York Times, că: în Congres era de aşteptat o înfruntare în vederea votului pentru prevedere, ereditată de la Obama, care ar fi constrâns Pentagonul - adică contribuabilul american - să plătească schimbarea de sex a militarilor.