Într-un interviu acordat dcnews.ro, Dumitru Leonte, membru al Uniunii Pensionarilor din România, explică în ce mod pot fi …reduse pensiile mari!
Astfel, pensiile speciale nu trebuie impozitate, ci pur și simplu reduse! Prin lege! Chiar CEDO îndeamnă la această măsură, susține Leonte.
„Impozitarea poate să existe, este o măsură corectă care poate fi aplicată, dar noi avem două decizii ale CCR din 2010 care spun foarte clar că pensiile care nu au la bază principiul contributivităţii pot fi reduse oricând. Adică, pot fi reduse şi fără impozitare. Şi normele europene spun acest lucru. Au fost contestaţii la CEDO. Răspunsul a fost foarte clar: având în vedere că pensiile nu au avut la bază principiul contributivităţii, ele pot fi reduse şi am exact o hotărâre CEDO prin care 300 şi ceva din militari au sesizat la CEDO că li s-au redus pensiile şi au pierdut”, a explicat Dumitru Leonte.
Cu alte cuvinte, trebuie doar ca Executivul să își dorească reducerea pensiilor mari și problema e ca și rezolvată.
Te-ar putea interesa și:
pensiile sint o chestiune delicata din moment ce statul le gestioneaza ca singururul mandatat.
pe total numai statul stie ce randament au avut banii aceia si va dicta alocarea lor…asca cum crede de cuvinta.
treaba este foarte complicata tinind cont ca venim din comunism ….unde se aplicau alte criterii de valori…iar banii s-au luat si gestionat in sistem monopolist de catre stat…ca si acum dealtfel
guvernul liberal ar face bine sa ne explice cum va face bani …si cum vom creste….nu poti dezvolta economia doar umblind la pensii…
sa ne spuna ce rmuri de industrie dezvolta, ce piete noi de desfacere gaseste…pina acuma odr autarchie…s ideea sa nu faci afaceri cu Rusia si China doar ca esti stat membru EU ma face sa pling de ris…Germania fabrica BMW uri in China si nu are nici o greata…la fel si US,…Germania face pina si lucrarile dentare ale pacientilor germani in China….ma facet sa rid atita lipsa de viziune a unora care si-au pus in frunte emblema de Liberal…
e ca la meci,,,Haide Steaua, Hai Rapidu….