Pensii în România. Ultima schimbare le întrece pe toate. Breaking news social

Pensii în România. Ultima schimbare le întrece pe toate. Breaking news social

După ce a trecut prin nenumărate modificări, Legea pensiilor a intrat în dezbaterea Comisiei de muncă din Camera Deputaților. În urma dezbaterilor intense, se pare că legii i se va aduce o modificare bombă.

Mai exact, s-a convenit o nouă definiţie a „pensionarului”, iar în noua formulare accentul se pune pe acele persoane încadrate la handicap grav.

„Pensionar – persoana care beneficiază de una din categoriile de pensii prevăzute de prezenta lege şi a realizat cel puţin stagiul minim de cotizare de 15 ani, precum şi persoanele încadrate în grad de handicap grav, care au realizat 1/3 din stagiul complet de cotizare”, este definirea, conform legii.

În Comisie s-a discutat foarte mult despre pensiile acordate nevăzătorilor.

Ne puteți urmări și pe Google News

S-a cerut introducerea în această categorie şi a celor cu handicap grav de vedere, dar Ministerul Muncii s-a opus, arătând că aceştia pot intra pe stagiul minim de cotizare.