Pensie de 2.000 de lei pentru mii de români. Cine ar putea beneficia de aceste promisiuni

Pensie de 2.000 de lei pentru mii de români. Cine ar putea beneficia de aceste promisiuniPensionari.Sursa foto: Arhiva EVZ

Cel puţin cinci milioane de români ar putea primi pensie majorată din anul viitor. Promisiunile sunt generoase: 2.000 de lei în loc de 1.100 lei.

Pensie majorată pentru români. Noua lege a pensiilor va rezolva inechităţile din sistem, promit oficialii. Iar unii dintre românii cu pensii mici vor avea parte de o dublare a sumei.

Autorităţile spun că pentru românii cu venituri mici, pensiile s-ar putea dubla în 2024.

Toți pensionarii români, adică aproape cinci milioane de oameni, vor primi, în ianuarie 2024, o majorare la pensie cu aproape 14%. Adică o indexare cu rata inflației.

Dintre aceştia, peste trei milioane de oameni vor avea parte de o nouă majorare la pensie în septembrie, odată cu recalcularea tuturor pensiilor. Creşterea va fi în medie de 40%.

„Pensiile vor crește anul următor de două ori. Prima dată la 1 ianuarie, prin indexarea cu 13,8%. Şi a doua oară la 1 septembrie. În urma finalizării procesului de recalculare conform legii”. Este anunțul făcut de premierul Marcel Ciolacu.

pensie

Sursa foto Arhiva EVZ

Românii care vor avea parte de pensie dublată

Dar în unele cazuri, veniturile se vor dubla. „Vor creşte semnificativ. Se va porni de la cele trei elemente care formează punctul de pensie şi anume punctele de contributivitate, punctele necontributive şi punctele de stabilitate", a declarat ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a confirmat aceste creșteri.  A spus că sunt români care vor primi aproape 90% în plus la pensie. Potrivit ministrului, un român cu un stagiu de cotizare de 35 de ani pe salariul minim pe economie, care primește acum pensia minimă de 1.125 de lei, va ajunge la o pensie de aproape 2.000 de lei.

De exemplu, o femeie care a lucrat timp de 35 de ani ca vânzătoare şi a ieşit la pensie cu aproape 1.100 de lei va primi de la 1 ianuarie 149 de lei în plus, iar din septembrie pensia va ajunge la aproape 2.000 de lei.

Un bărbat care a realizat un stagiu complet de cotizare şi are acum o penise de puţin peste 900 de lei va primi din septembrie o majorare cu aproape 90% a venitului. Românii cu un stagiu de cotizare mai mare de 25 de ani vor primi bonusuri.

Ne puteți urmări și pe Google News