În film, Feldman a anunțat că va aborda și abuzurile la care actorul defunct Corey Haim a fost supus de aceeași pedofili.

Actorul a prezentat marți trailerul documentarului, care poartă titlul: „(My) Truth: The Rape of 2 Coreys”.

Filmul ar trebui să fie difuzat o singură dată, pe 9 martie, prin livestream, scrie Movieweb. Biletele vor fi puse în vânzare pe 22 februarie,

Feldman a declarat că Netflix a refuzat să difuzeze documentarul deoarece ar fi „prea periculos”.

În trailerul dat publicității, Feldman poate fi văzut vorbind cu un operator de la numărul de urgență 911 unde a sunat pentru a-i semnala abuzurile sexuale.

Feldman pare înfricoșat în timp ce operatorul se pregătește să asculte o înregistrare telefonică a apelului.

„După o viață de abuzuri… o viață de tăcere… o viață trăită în frică… adevărul despre ei iese în sfârșit la lumină”, anunță trailerul.

Pe obrajii lui Feldman curg lacrimi după ce ascultă înregistrarea și înapoiază telefonul operatorului.

În 2007, Feldman și Haim au apărut într-un reality show intitulat „Cei doi Corey”, în care au vorbit puțin despre abuzurile suferite din partea unor pedofili de la Hollywood.

În timpul emisiunii, Feldman i-a promis lui Haim – care se lupta cu o veche dependență de droguri – că va dezvălui el abuzurile dacă Haim ar muri.

Haim a murit în 2010 după un acces de pneumonie.

În 2013, Corey a scos o carte cu titlul „Coreyography”, care a fost un best-seller, în care a vorbit din nou despre abuzuri, însă nu a oferit nume.

În 2016, Feldman a declarat pentru Hollywood Reporter că unul dintre abuzatorii săi lucrează încă la Hollywood.

„Ne-am intersectat unul cu altul de multe ori, dar nu, nu am avut o confruntare cu el”, a spus atunci Corey Feldman.

Într-un interviu pentru Newsweeke, el a dat o serie de sfaturi pentru părinții copiilor actori.

„Îi sfătuiesc pe părinții lor să nu îi lase niciodată neînsoțiți. Niciodată. Punct”, a avertizat el.

„Nu contează dacă au 14 ani și vor să meargă la o petrecere cu adulții din echipa de filmare, mergeți cu ei. Nu contează cât de bună este reputația cuiva sau cât de faimos este. Știind toate câte se știu despre industria filmului, cred cu tărie că a vă lăsa copilul singur pe platouri sau la o petrecere este o neglijență crasă.”

Potrivit Movieweb, „Corey a ales difuzarea documentarului o singură dată pentru ca nimeni să nu poată deforma povestea înainte ca audiența să aibă ocazia de a vedea (filmul) cu propriii ochi și să judece singuri faptele care s-au petrecut”.

Biletele, care costă 20 de dolari, pot fi cumpărate începând cu 22 februarie pe site-ul MyTruthDoc. Tot aici va putea fi văzut și filmul, pe 9 martie, de la 20.00, ora Coastei de Vest.

Te-ar putea interesa și: