Pecenemepe. Temenelele de la Élysée. De ce a pierdut Crin Antonescu

Se vede treaba că multiplele temenele ale dlui Bolojan la "Palais de l'Élysée" au fost bine primite. Chiar dacă dl președinte interimar nu știe nici o limbă străină, îngenuncherile se pot face și pe muțește… Astfel, cum a fost și previzibil, ieșirea din scenă a acestui personaj tragic al politicii românești, Crin Antonescu s-a produs. Noul stăpân, pe linie Soros, Emmanuel Macron a ales să meargă pe mâna slugii neomarxiste de la București, Bolojan. Situația este cu atât mai tragică, cu cât Antonescu era singurul care i s-ar fi putut face față lui George Simion.

Sunt, ca mediocru provenit din marea masă a ”plevei societății”, într-un grav impas. Fiindcă nu pot vota nici un ”politician” provenit din ”floarea” galeriilor fotbalistice agresive, nici o construcție neomarxist-sorosistă a securismului coldist…

Dar, cum anume s-a ajuns la această trădare, care ne va costa mai mult decât suntem în stare acum să evaluăm? Din două motive, la fel de importante.

Primul motiv este faptul că dl. Antonescu a fost ”recomandat” și a acceptat să reprezinte o gașcă de lipitori politice, precum Ilie Bolojan, cel care a transformat PNL în partid neomarxist,  de către Kelemen Hunor, șef al eternei ”trupe de femei ușoare ale politicii” și  de Ciolacu &co., cei care au dus, cu bună știință, țara de râpă. O clasă politică interesată doar în a perpetua și a îndestula ”aristocrația bugetară” pe care a creeat o în jurul lor. Acești exponenți ai unor partide clientelare, mai mult grupări de crimă organizată, decât reprezentanți ai poporului, sunt parcă desprinși din povestirea ”Mecenemepe”, a lui Victor Eftimiu. Acțiunea lor de a rămâne ”la butoane” de după scrutinul pentru parlamentul României, în pofida românilor care le-au transmis clar că s-au săturat și că îi doresc plecați acasă, s-a transformat în mânie. Cea cu care oamenii au votat împotriva lui Crin Antonescu.

Povestirea „Mecenemepe - Musafirul care nu mai pleacă” de Victor Eftimiu, oferă o perspectivă satirică asupra relațiilor sociale și asupra modului în care bunătatea și naivitatea excesivă poate duce la situații absurde.

În cazul de față, cele trei partide care au pus economic și politic România în genunchi sunt exact niște musafiri care nu mai pleacă.

Dinamica dintre gazdă și musafir este, în povestirea lui, paradoxală aducând în prim-plan tema invadării spațiului personal și, de fapt, ceeace e mai grav,  tema pasivității în fața nedreptății.

Musafirul sosește la casa gazdei cu intenția aparent inofensivă de a face o scurtă vizită. Cu toate acestea, refuzul său de a pleca și atitudinea sa tot mai intruzivă transformă această simplă vizită într-un coșmar cotidian. Gazda, deși vizibil deranjată, nu are curajul să impună limite clare, fiind prinsă între bunele maniere și dorința de a-și recăpăta libertatea. Această pasivitate devine simbolul unei slăbiciuni colective, reflectând o societate în care oamenii preferă să evite conflictul, chiar și atunci când drepturile lor sunt încălcate.

Satira lui Eftimiu, ca și situația care se perpetuează de mulți ani în România, evidențiază o realitate absurdă, în care ”musafirul” ajunge să se simtă mai „acasă” decât gazda însăși. Se creează un dezechilibrul între ospitalitate și lipsa de respect.Nu poți să eviți întrebarea care plutește în mințile tuturor: până unde trebuie să meargă toleranța?

Domnește, în România, de multă vreme abuzul de bunăvoință. Dar se dovedește că n-am luat seama la  semnalele de alarmă asupra pericolelor acceptării pasive a celor care încalcă normele sociale. N-am observat, pesemne, ocupați cu bula noastră de fericire, cum în fața noastră s-a construit o lume absurdă, născută nu din fantezie, ci din realitatea ignorată.

Conștientizarea existenței ”politicianului care nu mai pleacă” nu mai este, ca la Victor Eftimiu doar o povestire amuzantă, ci și o lecție subtilă despre demnitate, limite personale și curajul de a spune „nu”. Poate a venit momentul să ne amintim că politețea nu trebuie să însemne supunere oarbă și că, uneori, e nevoie de fermitate pentru a ne proteja propriul spațiu.

Al doilea motiv, poate și mai grav, al faptului că dl. Crin Antonescu a pierdut în fața exponentului neomarxismului  este eterna și perpetua ”Trădare a intelectualilor”.

În perioada 2004–2014, o serie de intelectuali publici s-au transformat în slugi ai președintelui - turnător, Traian Băsescu. Obedienți în sens total, sprijinul lor a fost o formă de complicitate cu puterea, mai ales în momente controversate politic: tăierile de pensii și salarii, suspendarea din 2012, trădând rolul critic al intelectualului.

Și, ca să rămânem (și) la cărți, este obligatoriu să menționăm în acest sens, cartea ”Trădarea intelectualilor” (La Trahison des Clercs), scrisă de Julien Benda și publicată pentru prima dată în 1927. Este o lucrare clasică de critică culturală și filosofică, care analizează rolul intelectualului în societate și denunță compromiterea acestuia în favoarea ideologiilor politice. În această carte găsim fotografia ”intelectualului public” din România, de la ”era” Băsescu la  Nicușor Dan.

În ultimii ani, în contextul atacului neomarxist, al culturii woke, al revirimentului temelor identitare sau pandemiei, spațiul public românesc a fost marcat de atitudinea acelorași Intelectuali,  aceea de a îmbrățișa mișcarea USR - Coldea - Soros, tăcând complice în fața abuzurilor.

Tăcerea intelectualilor în fața corupției sau abuzurilor venite din partea „propriilor” tabere politice, dar, mai ales în legătură cu anularea alegerilor, este cea mai vizibilă formă de trădare a rolului intelectualului – care ar trebui să denunțe nedreptatea indiferent de sursa ei. Recent, aceștia s-au poziționat fără echivoc în spatele lui Nicușor Dan, făcându-se că nu văd mizeriile finanțării ”secrete” a campnaniilor acestuia, de către un personaj arondat Rusiei.

De la Băsescu și până la Nicușor Dan, intelectualii publici cad în tentația influenței, funcțiilor sau prestigiului, pierzând tocmai forța morală pe care ar trebui să o reprezinte.

Mulți dintre acești intelectuali au ocupat de ani buni și  Universitățile. Cazul UBB Cluj, este de notorietate. Odinioară bastion al gândirii libere –  acum susține, prin rectorul ei, devenit ministru al învățământului, un conformism ideologic inspirat de neomarxism. Asta seamănă cu ceea ce Benda numea „servitutea față de pasiunile tribale ale epocii”.

Dacă privim și spre Media, lucrurile nu stau, nici acolo, mai bine. Astăzi, intelectualii nu mai scriu doar în reviste sau cărți, ci și pe platforme precum Twitter sau Substack și apar la televiziunile „prietene”, arondate mișcării globaliste. Acolo, mulți cad în capcana popularității rapide și a gândirii în alb-negru, ceea ce reduce nuanța și favorizează polarizarea – exact ceea ce Benda condamna: înlocuirea rațiunii cu pasiunea.

În „Trădarea intelectualilor”, Julien Benda critică dur intelectualii care au abandonat idealurile universale ale adevărului și rațiunii în favoarea implicării în ideologii politice și propagandă. El susține că rolul tradițional al intelectualului era acela de gardian al adevărului, de voce critică, de apărător al valorilor morale universale, nu de partizan al intereselor de moment. Însă, în epoca modernă, mulți au devenit servanți ai puterii politice, justificând și sprijinind personaje precum Traian Băsescu, sau useristul neomarxist Nicușor Dan. Mesajul central al lui Benda este că intelectualul trebuie să rămână fidel adevărului și gândirii critice, indiferent de curentele politice sau de presiunea socială.

Acum, candidatul globaliștilor USR și PNL face apel la aceleași slugi, pentru a câștiga preșidenția. Declarația lui, că se va baza pe ”oamenii reprezentativi ai societății” este relevantă.

Același ”sistem” al intelectualilor - acum arondate globalismului, vor fi puse să slujească un sistem care fură voturile oamenilor, interzice ilegal candidaturi, anulează drepturi fundamentale depărtând România de democrație și de Statele Unite ale Americii, care ne-a avertizat în câteva rânduri despre această mutare greșită.

Vor fi chemați, nu gratis, probabil, aceiași propagandiști oficiali ai celor care au anulat alegerile din decembrie 2024. Vor continua să bată din gură, pe diferite voci cu pericolul ca  rușii să ne invadeze, și cu extremismul. În cor, ca și pe Băsescu, îl vor susține pe acest sinistru Nicușor Dan, cel mai caricatural candidat la preșidenție pe care l-a avut vreodată România. Și, probabil, cel cu cele mai puține calități pentru a îndeplini această funcție. Poate doar aceea de a reprezenta cel mai toxic partid pe care l-a putut naște mintea puturoasă a  securiștilor statului paralel: USR.