Elena Bless avea 16 și era elevă a liceului din micuța localitate Haltern am See. O „fată superveselă” care visa să meargă la universitate și să străbată lumea-n lung și lat.”Am vorbit pe WhatsApp și Snap Chat și era super încântată de excursie. Spunea că s-a simțit extraordinar. Îmi trimitea poze cu grupul din toate locurile în care mergeau. Se distrau super”, a declarat cea mai bună prietenă a Elenei și, totodată, colegă de clasă, Philippa.

Elevii se întorceau dintr-o excursie de șapte zile. Fuseseră găzduiți de familii de localnici din Llinars del Valles, un orășel pitoresc de lângă Barcelona.

”Elena studia spaniola și era fericită. De fapt, mereu părea fericită și avea întotdeauna o atitudine pozitivă. Erau cu toții fericiți și nerăbdători să ajungă cât mai repede acasă mai ales că aveau tone de poze să ne arate și o grămadă de lucruri de povestit”, a mai spus Philippa.

S-au zdrobit însă cu tot cu poze, telefoane și idealuri de versanții spre care i-a dus nebunia unui concetățean de-al lor, copilotul Andreas Lubitz, nu cu mult mai mare decât ei.

„Pur și simplu nu-mi vine să cred că nu se vor mai întoarce niciodată”, a mai spus colega Elenei izbucind în lacrimi.

Mama Elenei, Annette Bless, a confirmat că fiica sa este unul din cei 16 elevi de la bordul avionului, adăugând „sunt prea distrusă să mai pot spune și altceva”.

Mulți dintre pasagerii care s-au îmbarcat, în ziua accidentului, de pe aeroportul din Dusseldorf au auzit urletele înfiorătoare ale părinților în momentul în care au aflat ce s-a întâmplat cu avionul.

„Eram la ore când ne-au spus că școala se închide din cauza unei probleme foarte serioase. Nu știam despre ce e vorba. Am ieșit și am văzut oameni plângând în hohote și spunând ceva despre un avion căzut. Mi se părea un coșmar”, a povestit Philippa

Un alt elev, Malin, povestește că un prieten i-a trimis un SMS în care îi spunea că s-a întâmplat ceva îngrozitor cu un avion. ”La școală era haos. Toată lumea plângea și strigă „O, Doamne”. A fost groaznic. Toți erau șocați”, a povestit tânărul în vârstă de 17 ani. 

De când a aflat ce s-a întâmplat cu elevii săi, profesorul Ulrich Wessel nu a mai închis ochii. ”Cel mai mult mi-a fost teamă de întâlnirea cu elevii, de privirile lor și de faptul că nu-mi voi găsi cuvintele ca să le explic ce s-a întâmplat cu prietenii lor”, spune profesorul.

”Sunt șocat și nu mai am cuvinte să spun ce simt”, declară primarul orașului, Bodo Klimpel, adăugând: ”L-am văzut doborât de durere pe soțul uneia din tinerele doamne profesoare care îi însoțeau pe elevi. Erau căsătoriți abia de șase luni”

Pe treptele școlii numărul florilor, lumânărilor și al mesajelor crește neîntreupt. Este zguduitoare imaginea de mormânt uriaș pe care o poartă cu ușoară stinghereală, parcă puțin vinovat liceul din Haltern.