Patronii staţiei GPL de la Crevedia rămân în arest preventiv. Decizia tribunalului

Patronii staţiei GPL de la Crevedia rămân în arest preventiv. Decizia tribunaluluiSursa foto: _INQUAM_Photos_Octav_Ganea

Tribunalul Bucureşti a decis ca patronii staţiei GPL din Crevedia, Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stângă, să rămână în arest preventiv. Aceștia au depus contestații, dar au fost respinse.

Tribunalul Bucureşti a decis ca patronii staţiei GPL din Crevedia, Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stângă, să rămână în arest preventiv. Un magistrat de la tribunal a respins contestaţiile depuse de cei doi și a prelungit cu 30 de zile mandatele de arestare preventivă.

În referatul procurorilor cu propunere de prelungire a măsurii arestării preventive s-a reţinut că „inculpaţii, în decursul unei perioade de timp de cel puţin 3 ani, au promovat în cadrul societăţii, în mod sistematic, o politică de funcţionare grefată pe încălcarea repetată a dispoziţiilor legale privind derularea operaţiunilor de alimentare, transport, transvazare şi depozitare cu combustibil GPL, toate efectuate în scop pecuniar, sfidând deciziile de ordin administrativ aplicate de autorităţile publice cu atribuţii de supraveghere şi control în materie şi abdicând în mod nepermis de la normele elementare ce se impuneau a fi respectate în desfăşurarea acestei activităţi”.

Aceste fapte au avut mai multe consecințe, printre care: decesul a cinci persoane, vătămarea corporală a 56, şase case distruse total, 83 de case distruse parţial, alte distrugeri materiale semnificative - autospeciale ale echipelor de intervenţie, echipamente de intervenţie, bunuri materiale ale cetăţenilor aflate pe o rază de aproximativ 1,5 km.

„Din cercetările efectuate rezultă că dispoziţiile procesual-penale cu privire la persoana vătămată sunt incidente faţă de 158 de persoane”, arată sursa citată.

Patronii staţiei GPL de la Crevedia rămân în arest preventiv. Decizia tribunalului

Sursa foto: INQUAM_Photos_Octav_Ganea

Audieri după explozia de la Crevedia

Până în acest moment, au fost audiaţi, în calitate de persoane vătămate, 90 de cetăţeni care au suferit vătămări fizice, materiale şi/sau morale. 81 s-au constituit parte civilă în cauză cu suma totală de 8.510.000 euro şi 371.300 lei.

Doldurea şi Stângă sunt acţionarii firmei Flagas SRL, care deţine staţia GPL de la Crevedia. Explozia a avut loc în timp ce era efectuat un transfer de gaz între două cisterne. Ei au fost arestaţi preventiv pe 6 septembrie. Ionuţ Doldurea este fiul primarului din Caracal, Ion Doldurea, suspendat din PSD, potrivit știripesurse.

Flagas SRL a fost înfiinţată la data de 8 februarie 2008, are sediul social în municipiul Caracal, judeţul Olt.