Patriarhul Daniel, cetăţean de onoare al Timişoarei

Patriarhul Daniel, cetăţean de onoare al Timişoarei

Patriarhul Daniel a primit, astăzi, titlul de cetăţean de onoare al Timişoarei, de la primarul oraşului, Gheorghe Ciuhandu.

„Vă mulţumesc pentru acest titlu de onoare care trebuie să fie înţeles nu doar ca onoare, ci şi ca o responsabilitate. Pentru noi (biserica – n.r.), această onoare înseamnă şi o chemare la responsabilitate, la a ajuta această zonă. Până acum nu am primit vreo scrisoare în care să fim informaţi de probleme de aici, dar dacă vreodată ni se va cere ajutorul vom răspunde şi vom lucra aici”, a spus Patriarhul Daniel, citat de Mediafax.

La rândul său, primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhadu, a declarat că PF Daniel a primit titlul de cetăţean de onoare al Timişoarei pentru că este primul patriarh pe care-l dă Banatul. „Am considerat că Patriarhul Daniel merită acest titlu. Este primul patriarh al ţării pe care-l dă Banatul. Totuşi, prin acest titlu sperăm ca Biserica Ortodoxă Română să susţină mai mult această zonă, pentru că autorităţile naţionale privează Banatul de foarte multe drepturi”, a spus Ciuhandu.

La ceremonia de astăzi, au participat mai mulţi preoţi din Banat, dar şi reprezentanţi ai universităţilor din Timişoara şi ai autorităţilor locale.

Ne puteți urmări și pe Google News