
Prin Administrația Patriarhală, Patriarhia Română construiește un centru Spa de 4 stele în Techirghiol, județul Constanța. Centrul va dispune de o capacitate de cazare de 100 de locuri, destinat atât slujitorilor bisericii, cât și turiștilor.
Patriarhia, un nou proiect în Techirghiol
Compania Națională de Investiții (CNI) a atribuit contractul pentru construirea centrului de recuperare balneară din orașul Techirghiol, beneficiar fiind Patriarhia Română. Primarul din Techirghiol a anunțat semnarea autorizației de construire pentru noul centru.
Noul centru de recuperare balneară va fi ridicat pe terenul fostului restaurant „Zori de Zi”, proiectul urmând să conserve elementele arhitecturale ale vechiului restaurant.
„Acest proiect ambițios are ca obiectiv principal realizarea unei noi clădiri moderne”
Conform primarului din Techirghiol, valoarea estimată inițial a contractului a fost de 55.683.748 lei, fără TVA, iar valoarea contractului atribuit este de 48.987.814,63 lei, fără TVA. Investiția va fi finanțată prin Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social.
„Acest proiect ambițios are ca obiectiv principal realizarea unei noi clădiri moderne, amplasată în zona centrală a orașului. Centrul va include spații dedicate activităților de cazare, tratament balnear, precum și preparării și servirii alimentelor, oferind astfel servicii complete atât locuitorilor, cât și turiștilor”, a precizat primarul din Techirghiol, Iulian-Constantin Soceanu.
„Prin această investiție, continuăm să dezvoltăm orașul Techirghiol și să consolidăm renumele său ca destinație balneară de top”, a continuat acesta, în cadrul unei postări pe platforma Facebook.
Reacția utilizatorilor
„Cu siguranță CNI va preda la cheie Patriarhiei clădirea ehipată și utilată după ultimul răcnet în materie balneo și horeca. Vorbim totuși de aproape 10 miloane de euro pentru o clădire de 2.207 mp, adică în jur de 4.500 eur/mp… Primul spital dedicat copiilor bolnavi de cancer din România are 9 niveluri, a fost construit din donații și a costat, la cheie, 53 de milioane de euro, adică doar de 5 ori mai mult decât ceea ce va preda CNI către Patriarhie la Techirghiol. Dar Patriarhia are merite deosebite, cine sunt eu să comentez?”, a precizat cineva.
În timp ce alte persoane notează că acest proiect va aduce locuri de muncă pentru locuitorii din Techirghiol, alte persoane îl felicită pe primar, susținând că orașul merită această investiție.