Din cuprinsul articolului
Ai fost vreodată în situația în care copilul tău se oprește brusc când intră pentru prima oară într-un loc nou, îți strânge mâna și refuză să mai facă un pas?
Sau cum evită să ridice mâna la grădiniță, chiar dacă știe răspunsul, de teamă să nu greșească? Se întâmplă aproape oricărui copil, la un moment dat.
Încrederea în sine și curajul nu sunt calități cu care te naști sau nu. Sunt abilități. Se construiesc, zi de zi, cu răbdare, cu exemple și cu puțin efort din partea noastră, a părinților.
De ce le este greu copiilor să aibă încredere în ei?
Înainte să vorbim despre ce poți face, e util să înțelegi de unde vine această lipsă de curaj. Copiii trăiesc intens emoțiile, dar nu au încă instrumentele să le gestioneze. Frica de a greși, de a fi judecat sau de a dezamăgi pe cineva drag poate fi copleșitoare pentru un copil mic care nu are încă cuvinte pentru ce simte.
Adaugă la asta faptul că trăim într-o eră în care copiii sunt expuși la comparații constante - la grădiniță, la școală - și e ușor de înțeles de ce mulți dintre ei aleg să stea în siguranță în loc să încerce lucruri noi.
Dar tu, ca părinte, ai mai multă putere în această ecuație decât crezi.
Ce poți face concret acasă
Lasă-l să greșească (și nu sări imediat să repari)
E greu, știi și tu. Când îl vezi că se chinuie să rezolve singur o temă sau că vrea să meargă să vorbească cu un copil nou la locul de joacă, instinctul e să intervii. Dar dacă intervii mereu, îi transmiți, fără să vrei, că nu are capacitatea să reușească singur.
Data viitoare, așteaptă. Lasă-l să se lupte puțin cu problema. Dacă a reușit să continue să exerseze după ce nu i-a ieșit din prima, spune-i: „Ai văzut? Ai încercat din nou și ai reușit!" Sau, dacă nu a reușit: „E în regulă, mai încercăm. Ce crezi că nu a mers?"
Greșeala nu e dușmanul încrederii. Dimpotrivă, este unul dintre cei mai buni profesori.
Pune-i întrebări în loc să dai răspunsuri
Mulți părinți, cu cele mai bune intenții, oferă soluții înainte ca cel mic să apuce să gândească. „Fă așa, pune asta acolo." Dar dacă îl incurajezi să găsească singur soluțiile, îi construiești încredere în propria judecată.
Când vine cu o problemă, încearcă să îl întrebi: „Hmm, și tu ce crezi că am putea face?" sau „Cum ți se pare că s-ar putea rezolva?" S-ar putea să fii surprins de răspunsurile lui.
Celebrează efortul, nu doar rezultatul
„Bravo, ai recunoscut că ai greșit!" este un compliment frumos, dar ce îi transmite de fapt? Că valoarea lui stă în faptul că a spus adevărul. Încearcă să muți accentul: „M-am bucurat să văd cât curaj ți-a trebuit să recunoști, chiar dacă ți-a fost frică să nu te cert."
Copiii care sunt lăudați pentru efort devin mai rezilienți. Știu că, dacă încearcă mai mult, pot reuși, în loc să creadă că fie „sunt curajoși", fie „nu sunt."
Vorbește deschis despre emoții - inclusiv despre ale tale
Dacă vrei ca el să fie curajos, arată-i că și ție ți-e frică uneori. „Știi, azi am avut o întâlnire importantă la serviciu și mi-a fost puțin teamă înainte. Dar am respirat adânc și a mers bine."
Când copilul vede că și adulții simt emoții dificile și le depășesc, înțelege că frica face parte uneori din proces, nu e un semn că trebuie să te oprești.
Oferă-i ocazii să fie curajos
Pornește de unde poate el, nu de unde vrei tu. Dacă îi e greu să vorbească cu persoane noi, încearcă ceva simplu: „Poți să îi ceri tu singur chelnerului un pahar cu apă?" Fiecare victorie, oricât de mică, construiește încredere.
Rolul lecturii în dezvoltarea emoțională a copilului
Există un instrument pe care nu întotdeauna îl luăm în calcul: cărțile. Nu orice carte, ci acelea care vorbesc pe limba copilului despre lumea lui interioară.
Când un copil citește o poveste cu un personaj care îi seamănă - care se teme, care nu știe cum să facă față unei situații noi, dar care găsește în el curajul să meargă mai departe - se întâmplă ceva magic. Se vede pe sine în acea poveste. Și înțelege că și el poate.
Cărțile de dezvoltare personală pentru copii îi însoțesc pe cei mici în descoperirea emoțiilor, a încrederii în sine și a felului în care pot aborda provocările zilnice, la grădiniță, la școală și acasă, transformând lectura într-un exercițiu de curaj și înțelegere a lumii.
Nu trebuie să arate ca o lecție de la școală. O poveste înainte de culcare, urmată de câteva minute de discuție - „Cum crezi că s-a simțit personajul? Tu ai fi făcut la fel?" - poate deschide conversații pe care altfel nu le-ai putea purta. Copiii vorbesc mai ușor despre emoțiile lor când le „împrumută" unui personaj.
Cum arată acest lucru într-o zi obișnuită
Nu e nevoie de programe speciale sau de ore dedicate. Iată cum ar putea arăta o zi obișnuită:
Dimineața, în loc să îi pregătești tu ghiozdanul, îl rogi să facă asta singur și îi spui că ai încredere că știe ce trebuie. La grădiniță sau la școală, nu îi promite că totul va fi perfect - promite-i că, orice s-ar întâmpla, ești acolo. Înainte de somn, îl întrebi ce a fost greu azi și ce lucru l-a făcut să se simtă mândru de el.
Atât. Simplu, constant, cu dragoste.
Când să îți faci griji și când să ai răbdare
Există o diferență între un copil care e mai rezervat din fire și un copil care e blocat de anxietate în activitățile de zi cu zi. Dacă observi că temerile lui îi afectează somnul, îl fac să evite complet situațiile sociale sau îi provoacă reacții fizice (dureri de burtă, de cap înainte de grădiniță), poate fi util să discuți cu un specialist.
Dar pentru marea majoritate a copiilor, ceea ce funcționează este exact ce am descris mai sus: prezența ta, răbdarea ta, câteva instrumente potrivite și multă, multă consecvență.
Un gând de final
Copilul tău nu are nevoie de un părinte perfect. Are nevoie de un părinte prezent, care îl vede, care îl ascultă și care crede în el chiar și atunci când el nu se vede capabil.
Pașii mici spre încredere și curaj nu arată spectaculos. Sunt momentele în care îl lași să comande singur la restaurant, în care îl asculți fără să îl întrerupi, în care îi citești o poveste și nu te grăbești să stingi lumina.
