Partizanii ucraineni complică ocupația rusă

Partizanii ucraineni complică ocupația rusăSursă: Sviatoslav Shevchenko | Dreamstime.com

Armata rusă nu își precupeţeşte eforturile de a ocupa estul Ucrainei, sperând în același timp să-și consolideze controlul asupra sudului. Această dublă sarcină promite a fi complicată, potrivit presei ucrainene. Mai ales că, în regiunile ocupate, o mișcare de rezistență continuă să crească.

„A 111 -a zi de război total împotriva Rusiei", menționează postul de televiziune ucrainean Apostrof pe site-ul său. "Ocupanții continuă să își concentreze toată atenția asupra estului Ucrainei, unde luptele continuă pentru Severodoneţk și Lisichansk. Inamicul este activ și în direcția Izium, dar peste tot suferă pierderi grele”, scrie Courrier International.

Dimineața, la Odesa a fost raportată o lovitură cu rachete. "Toată noaptea înainte, exploziile au răsunat în Harkov". Și în ziua de 14 iunie, "trei rachete rusești Kalibr trase din Marea Neagră au fost doborâte", informează serviciul de presă al apărării aeriene.

De altfel, situația din zonele ocupate de armata rusă continuă să îngrijoreze mass-media ucraineană, care urmărește cât se poate de atent ceea ce se întâmplă acolo. De exemplu, recent, relatează site-ul de știri Obozrevatel, în orașele din regiunea Zaporijjia – din care doar o parte este ocupată – "companiile trebuie să plătească 'taxe' ocupanților".

Rusia fură oficial din Ucraina

"Colaboratorii și ocupanții regiunii Zaporijjia au anunțat introducerea propriilor taxe de afaceri de la 1 iulie 2022.  Anterior au 'eliberat' antreprenorii locali de nevoia de a plăti taxe destinate bugetului de stat al Ucrainei".

"Ocupanții au decis să introducă aceste măsuri fără să aștepte 'referendumul' lor privind atașarea regiunii Zaporijjia la Federația Rusă, pe care visează să îl organizeze în 2022", continuă Obozrevatel.

Autoritățile ruse cochetează și cu "planul de 'a naționaliza' (adică de a fura) toate bunurile oligarhilor ucraineni Rinat Ahmetov, Viktor Pinciuk și Ihor Kolomoiski din regiunea Zaporijjia". Aceasta se referă în special la mai multe oțelării și uzine metalurgice.

Dar noua putere este încă departe de a fi solidă în regiunile ocupate. "În Herson, persoane neidentificate au aruncat în aer mașina trădătorului Volodimir Saldo, numit 'șeful administrației militare și civile' de către ocupant. Se pare că el și gardienii lui se aflau în vehicul în momentul exploziei", scrie cotidianul "Ukraina Moloda".

Atacuri ale partizanilor

"Potrivit unore date încă neconfirmate, în Hersonul ocupat, lângă clădirea administrației regionale, vehiculul de serviciu al colaboratorului Saldo a explodat, […] a fost dus rapid la camera de urgență. Slavă partizanilor ucraineni!", susține Andrii Nemirovskii, un fost deputat acum angajat în armată. Totuși, "gauleiterul [grad în Germania nazistă] Saldo a lansat imediat un videoclip în care neagă că a fost rănit".

Cert este, potrivit site-ului săptămânalului kievean "Novoie Vremia", că mișcarea partizană anti-rusă se dezvoltă în teritoriile ocupate: "Mișcarea anti-rusă începe să capete avânt și deja creează condiții de maxim disconfort pentru rușii care încearcă să-și impună controlul asupra teritoriilor ucrainene ocupate".

Acest lucru este confirmat de specialistul în probleme militare Serhii Hrabskii într-un interviu acordat ziarului "Novoie Vremia".

Totuși rămâne discret cu privire la evenimentele din regiunea Herson – "este încă foarte greu să vorbim despre asta și nu are sens, pentru că înțelegem că tot ce putem spune riscă să fie folosit împotriva eroilor noștri care, acolo, duc o luptă inegală", citând, în schimb, "exemplele extraordinare de acte victorioase ale partizanilor, în regiunea Cernihiv", astăzi eliberată.

"În aproape fiecare sat și comună, mulți cetățeni […] au făcut totul pentru ca inamicul să se simtă ca pe o tigaie încinsă în regiunea Cernihiv. Și această situație a fost un factor cheie care l-a împins pe inamic să fugă cât mai departe posibil".

Explozii în zonele ocupate

În alte regiuni, "cum ar fi în Zaporijjia sau în portul Berdiansk", au loc explozii regulate. "În Berdiansk, navele sar în aer cu muniție la bord", în alte părţi, informatorii "direcționează sistemele noastre de artilerie către stocurile de combustibili, muniție". "Vedem și afișe și sloganuri pe străzile din Melitopol și Herson. Lupta continuă. Inamicul se simte deja într-o situație foarte incomodă pe pământul nostru și această luptă devine din ce în ce mai dură".

Mişcarea partizană ucraineană "capătă constant importanță, atacându-i din spate pe ocupanții ruși. Tocmai din acest motiv, Melitopol, ocupat încă din a treia zi de război, ca punct important al coridorului terestru spre Crimeea, este deja considerat neoficial capitala rezistenței".

"Rușii au mult mai multe probleme în a controla acest oraș decât au avut când a trebuit să-l ocupe", conchide Serhii Hrabskii.

Dificultăți care ar putea deveni rapid problematice pentru armata rusă, sugerează un alt analist, Kirill Mihailov, de la Conflict Intelligence Team, un grup independent de studiu rus specializat în conflicte armate, care a părăsit Rusia încă de la începutul invaziei Ucrainei.

Potrivit lui Mihailov, chestionat de "Novoie Vremia", într-adevăr, forțelor ruse le-ar lipsi mijloacele și mai ales de forța de muncă necesară pentru a ataca în două direcții în același timp, cu alte cuvinte, atât în ​​sud, cât și în est: "Când Ucraina își va lansa ofensiva majoră în sud, ale cărei pregătiri sunt în curs de desfășurare, rușilor le vor lipsi trupele atât pentru a continua să ocupe mult-reclamatul Herson, cât și pentru a continua ofensiva în Donbas. Federația Rusă va trebui să aleagă". (Traducerea: Rodezia Costea, RADOR)

Ne puteți urmări și pe Google News