Parlamentul european a aprobat introducerea șahului în școli. Gigi Becali a susținut ideea

Parlamentul european a aprobat introducerea șahului în școli. Gigi Becali a susținut ideea

Declaraţia Scrisă 50/2011 cu privire la introducerea şahului în sistemul de învăţământ în Uniunea Europeana a fost aprobată de Parlamentul European, se arată într-un comunicat remis AGERPRES.

În sesiunea de marţi, trei europarlamentari români, Monica Macovei, George Becali şi Rareş Niculescu şi-a declarat susţinerea pentru acest act. Propunerea invită Comisia şi statele membre să încurajeze introducerea programului "Şahul în instituţiile de învăţământ" în sistemele educaţionale din statele membre, să acorde atenţia cuvenită acestui program în viitoarea sa comunicare privind sportul, şi să asigure finanţarea suficientă a acestuia începând din 2012.

Totodată, Comisia Europeană este invitată să ia în considerare rezultatele studiilor disponibile, referitoare la efectele acestui program asupra dezvoltării copiilor.

Şahul este văzut ca "un sport accesibil pentru copiii din toate grupurile sociale şi poate sprijini coeziunea socială şi contribui la obiectivele politicilor, cum ar fi integrarea socială, combaterea discriminării, reducerea ratelor criminalităţii şi chiar combaterea diferitelor dependenţe".

De asemenea, se consideră că şahul, indiferent de vârsta copiilor, poate ameliora concentrarea, răbdarea şi persistenţa acestora şi poate dezvolta în ei simţul creativităţii, al intuiţiei, al memoriei, precum şi abilităţi analitice şi decizionale, dezvoltă hotărârea, motivaţia şi fair-play-ul. Zilele trecute, European Chess Union (ECU) a adoptat noi reguli stricte în privinţa ținutei șahistelor. Cosiderând că decolteul șahistelor poate influența soarta unor partide, șahistele nu vor mai avea voie de acum înainte să-și facă de cap la acest capitol!

Ne puteți urmări și pe Google News