PARADĂ militară GRANDIOASĂ, la CONSTANȚA, de Ziua Națională

PARADĂ militară GRANDIOASĂ, la CONSTANȚA, de Ziua Națională

Mii de constănțeni au participat, de Ziua Națională, la o impresionantă paradă militară desfășurată pe principalul bulevard al orașului în prezența a zeci de oficialități, reprezentanți ai autorităților locale, partide politice, diplomați, revoluționari, veterani de război, ofițeri americani etc.

Este pentru prima dată, după 1989, când la Constanța se desfășoară ceremonii grandioase dedicate Zilei Naționale a Românie. Pe o vreme frumoasă. mii de constănțeni, mai ales copii, au urmărit încântați tancurile și au aplaudat marea paradă. 

Peste 500 de militari cu 60 de mijloace tehnice de luptă și intervenție din cadrul Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Afacerilor Interne au participat la ceremonia militară. Activitățile au fost în cooperare cu Primăria, Prefectura și Consiliul Județean Constanța. 

Zece plutoane de militari au defilat cu tehnica militară pe bulevardul Tomis până în fața prefecturii Constanța. Prin fața publicului au defilat utilaje de la  Brigada 9 Mecanizată “Mărășești” (40 mijloace de luptă), Forțele Navale Române ( o stație PANTHER, o autospecială DAC, un Duster cu peridoc). 

Nu au lipsit Inspectoratul pentru Situații de Urgență (16 autospeciale, 2 motociclete), Inspectoratul de Jandarmi Județean (2 autoturisme), Gruparea Mobilă de Jandarmi “Tomis”(6 mijloace tehnice), Serviciul Român de Informații (2 autoturisme), Inspectoratul de Poliție Județean (5 autospeciale), Garda de Coastă (4 autospeciale).

Cu excepția unui protestatar care, la final, s-a răstit la oficialitățile de la tribună: “Nu vă e rușine. Aveți pensii speciale, cât 40 de pensionari care au muncit toată viața. Voi nu reprezentați România, e Ziua Națională, a românilor, nu a voastră”, ceremoniile de 1 Decembrie s-au desfășurat fără incidente.

Anul acesta autoritatile constănțene nu au mai oferit fasole cu ciolan, mici, vin sau țuică. Nu sunt bani. Au fost însă câteva firme care au invitat angajații și cunoscuții la o masă tradițională produse culinare românești.