Papa Leon către angajații de la Vatican: Papii vin şi pleacă, Curia rămâne
- Mădălina Sfrijan
- 24 mai 2025, 21:24
Papa Leon. Sursa foto: Instagram/PontifexÎn prima sa audiență cu reprezentanții Curiei Romane, Papa Leon a lansat un apel de promovare a dialogului. În timpul întâlnirii, Suveranul Pontif i-a îndemnat pe aceștia să evite neînțelegerile.
Papa Leon, mesaj pentru reprezentanții forului de conducere al Bisericii Catolice
Întâlnirea a avut loc în Sala Paul al VI-lea de la Vatican.
„Papii vin şi pleacă, Curia rămâne”, a spus Papa Leon
Pe parcursul pontificatului său de 12 ani, Papa Francisc a avut o relație tensionată cu reprezentanții Curiei Romane. Deseori, regretatul Papă Francisc a acuzat forul că are preocupări lumești.
De partea cealaltă, administrația Curiei i-a reproșat acestuia că are un stil de conducere „prea personal” și „autoritar”. În 2024, Vaticanul, unde sindicatele nu sunt recunoscute, a fost zguduit de o grevă fără precedent: aproximativ cincizeci de angajați ai muzeelor au protestat împotriva condițiilor de muncă.

Vatican. Sursa foto: Facebook
Pace și dialog
În timpul tensiunilor, angajații muzeelor au semnalat riscuri legate de securitatea instituției și au reclamat că sarcinile impuse le afectează „demnitatea” și „sănătatea”.
„Dacă trebuie să cooperăm cu toţii la marea cauză a unităţii şi a iubirii, să încercăm să facem acest lucru în primul rând prin comportamentul nostru în situaţiile cotidiene, începând cu mediul de lucru”, a declarat Papa Leon al XIV-lea.
În discursul său, Papa Leon a făcut referire la predecesorul său. „Fiecare poate fi un constructor de unitate prin atitudinea adoptată faţă de colegi, depăşind neînţelegerile inevitabile cu răbdare şi umilinţă, punându-se în locul celorlalţi, evitând prejudecăţile, dar şi cu o bună doză de umor, aşa cum ne-a învăţat Papa Francisc”, a mai spus Suveranul Pontif.
Papa Leon, așteptat să ia măsuri drastice
Papa Leon ar putea lua măsuri legate de situația economică a Sfântului Scaun Primul papă american din istorie este așteptat cu mari speranțe și din punct de vedere financiar,
În prezent, Sfântul Scaun se confruntă cu un deficit bugetar de criză, precum și cu scăderea donațiilor din partea credincioșilor. De asemenea, scandalurile din ultimii ani și-au pus amprenta asupra imaginii instituției. Prin urmare, Papa Leon este așteptat să ia măsuri pe plan economic.
Înainte de a fi ales papă, Robert Francis Prevost a fost un membru important al Curiei. El a condus departamentul responsabil cu numirea episcopilor la nivel global.