Cine sunt vedetele politico-mediatice care pretind că apără drepturile fundamentale ale omului în pandemie și înghit o portavoce de fiecare dată când îi sună un reporter sau văd o cameră de filmare pornită să facă mercurialul la legume? Există instrumente de căutare online, deci într-o lume ideală, ei ar putea fi trimiși ușor pe tușă.

Sunt doar niște personaje grotești care căpușează morți, temeri și frustrări, căci mor de spaimă când își imaginează că ar putea pierde privilegii nemeritate. Ar putea fi marginalizați, dar nu mai este cine să o facă. Cetățenii României, oamenii obișnuiți care au avut inspirația să nu facă politică, se împart, în mare, în două categorii.

În primul rând există cei care se încăpățânează să-și păstreze locurile de muncă și se străduiesc să-și facă loc în scenariul în care se mai poate merge în vacanță, pentru a nu căpia. Apoi vin inerții, tot mai mulți, tot mai scârbiți sau mai nedumeriți când constată că trebuie să discearnă între mesaje antagonice. Și nu mai au nervi, deci se abandonează inerției sociale.

Unii spun că luptăm cu o pandemie, ceilalți o contestă sau o minimalizează. În timp ce guvernanții se chinuie să țină boala sub control și navighează printre demersuri populiste ce amintesc de discursurile de la congresele comuniste, cei care au adus România în pandemie de sărăcie și impostură se joacă de-a politica. Le țin isonul niște apologeți ai drepturilor omului vopsiți în intelectuali numai pentru motivul că au terminat o facultate, dar care nu fac distincție între balcoane și Balcani. Se dau oameni de litere pentru că au laptop, trabuc și ochelari cu rame din titan, dar se mândresc cu pistolul din noptieră și faptul că știu versurile celor mai recente cântece de petrecere. Iar politicienii îi lustruiesc pentru a fi lustruiți, îi ung pentru a fi unși, îi cultivă pentru a fi cultivați.

Ce se întâmplă în acest timp prin lume, fără pretenția de a ocoli România? Crește populismul, se dezvoltă extremismul și apare un fenomen periculos: oboseala oamenilor inteligenți. După mine, acapararea scenei politice mondiale de către forțe care se folosesc de stresul instituțional pentru a convinge oamenii că bătălia cu virusul este pierdută și că trebuie să jucăm în filmul „Scapă cine poate” este cel mai mare pericol aflat în fața noastră.

Atunci când ființele care gândesc abandonează, fac loc unor rebuturi ale omenirii care prețuiesc lingușeala, puterea, analfabetismul servitorilor și plăcerea de a sta degeaba. Dar nu le poți imputa sfârșeala pe care o traversează. Ei sunt cei care au sperat mereu, au mers la vot și au luptat de fiecare dată pentru schimbare. Dar acum aproape că nu mai văd în față decât o ruină pe care, indiferent câți lauri ai planta, n-o mai poți transforma în cetate.

România nu face excepție. Campanii scumpe și sofisticate urmăresc să pună semnul egalului între cei care au jefuit țara și cei care se străduiesc să apuce un capăt de ață pentru a închega un ghem de legi sănătoase, iar scopul final este scârbirea. Se încearcă readucerea la putere a unui partid corupt, imoral, toxic, dar acest plan este imposibil fără lehamitea oamenilor deștepți, onești și harnici. Rețeta este clasică, funcționează. De fiecare dată. Cruzimea e că după o săptămână, poate două, electoratul realizează greșeala de a sta acasă în loc să voteze. Dar e prea târziu. De fiecare dată. …Și urmează încă un purgatoriu. De fiecare dată.

…Numai că acum, riscul este enorm. Covid 19 a funcționat ca o hârtie de turnesol. Știm exact cum stăm, știm că fără investiții masive în sănătate, dar nu doar în clădiri, ci și în atitudini, ne vom prăbuși. Însă pentru a nu repeta greșelile – iar cea mai gravă este lipsa de viziune – ne trebuie mult mai multă școală. Fără stimularea creierului să discearnă între făcătură și adevăr, România este condamnată să se trezească în fiecare dimineață în ziua precedentă.

Asta… dacă nu se va goli de tot.