Pandemia a lovit tocmai în fabrica de măști! O angajată a murit

Pandemia a lovit tocmai în fabrica de măști! O angajată a murit

Producția la fabrica de confecții de la Cisnădie a fost sistată, după ce o angajată a fost răpusă de COVID-19.

Fabria de confecții de la Cisnădie, care producea măști medicale de protecție, a fost închisă pentru dezinfecție, iar aproximativ 300 de angajați au fost plasați în izolare la domiciliu. Decizia a venit după ce o angjată, confirmată cu COVID-19, a decedat.

„S-a dispus măsura izolării a tuturor angajaților din Fabrica de confecții din județul Sibiu, imediat după ce femeia a fost confirmată cu SARS-CoV-2. Desigur, ea a decedat în aceeași zi în care a și primit confirmarea testului. Drept urmare, decizia izolării tuturor angajaților a fost luată imediat după ce aceasta a fost confirmată.

Ținând cont că sunt aproximativ 300 de angajați care sunt izolați la domiciliu, ancheta epidemiologică este una foarte amplă și sunt implicate foarte multe echipe de medici epidemiologi, tocmai pentru a identifica cât mai repede contacții care au fost în acest caz. Desigur, în momentul de față, ancheta este în desfășurare.

Ne puteți urmări și pe Google News

Vom avea mai multe informații legat de numărul de contacți de îndată ce se vor contura niște concluzii ale acestei anchete. Se efectuează teste la domiciliu pentru angajați și mai ales pentru cei care prezintă simptome de COVID-19, aceștia sunt transportați și internați la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Sibiu.

De asemenea, pe măsură ce ancheta evoluează, se transmit recomandări de limitare a răspândirii virusului către toate primăriile localităților de unde contacții provin”, a declarat Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu, pentru B1 TV.