Pământul, zguduit de două cutremure puternice. Ce magnitudine au avut şi unde s-au resimțit
- Antonia Hendrik
- 27 ianuarie 2024, 10:40
Pământul, zguduit de două cutremure puternice. Un cutremur cu magnitudinea de 6,1 grade a zguduit sudul Guatemalei vineri noapte, au anunţat autorităţile. Iar altul cu o magnitudinea 5,1 a avut loc în Turcia.
Pământul, zguduit de două cutremure puternice. Unul cu magnitudinea de 6,1 grade şi al doilea cu altul cu o magnitudinea 5,1. Mai exact, Agenţia de presă britanică relatează că seismul s-a simţit şi în ţara vecină, Salvador.
Pământul, zguduit de două cutremure puternice
Oficialităţile au descris cutremurul ca fiind unul puternic, dar într-o primă instanţă nu au anunţat victime sau pagube materiale. Cutremurul a fost înregistrat la ora locală 23:52 (05:52 GMT) cu epicentrul în Oceanul Pacific, pe coasta regiunii Escuintla, a anunţat Institutul Naţional de Seismologie într-un buletin.
Pământul, zguduit de două cutremure puternice. Sursa foto: Pixabay
Institutul American de Geofizică (USGS) a precizat că magnitudinea a fost de 6,1 şi adâncimea de 108 kilometri. În timp ce institutul local menţionase iniţial o adâncime de 48 km. Cutremurul a fost resimţit în mai multe regiuni ale ţării. În oraşul turistic Antigua Guatemala, inclus în patrimoniul mondial UNESCO şi situat la 45 km de capitală.
O parte din faţada unei biserici din oraşul San Pablo Jocopilas, situat la nord-vest de epicentrul cutremurului, s-a prăbuşit, au anunţat serviciile de urgenţă guatemaleze CONRED.
Activitatea seismică este ridicată în Guatemala, statul din America Centrală fiind situat la convergenţa plăcilor tectonice din Caraibe şi Los Cocos. Potrivit autorităţilor, 90% din teritoriul Guatemalei se află într-o zonă cu risc seismic.
Pământul, zguduit de două cutremure puternice. Sursa foto: Pixabay
Un alt cutremur a avut loc în Turcia
Cutremurul cu magnitudinea 5,1 care a avut loc în apropiere de Kusadasi, Aydın, Turcia, s-a produs la o adâncime foarte mică, de 6,5 km.
Un alt cutremur a avut loc sâmbătă dimineața, la ora locală 8:19, în vestul Turciei., în apropiere de Kusadasi. Seismul a avut magnitudinea de 5,1, la o adâncime de 6,5 km, acesta fiind semnalat de către Institutul de Cercetare a Oservatorului și Cutremurelor Kandilli din Istanbul, potrivit Volcano Discovery.
Deocamdată nu sunt raportate victime. Magnitudinea exactă, epicentrul și adâncimea cutremurului ar putea fi revizuite în următoarele ore sau minute, pe măsură ce seismologii analizează datele.
Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: Karabaglar, Izmir, Torbali, Menemen, Kusadasi, Manisa, Soeke, Turgutlu, Aydin, OEdemis.