Ninsori abundente la Păltiniș. Ce pârtii din țară vor fi bune în vacanța de schi

Ninsori abundente la Păltiniș. Ce pârtii din țară vor fi bune în vacanța de schiSursa foto: Dreamstime.com

Hoteliierii din stațiunea Păltiniș așteaptă un nou val de turiști după ce ninsorile abundente au refăcut stratul de zăpadă. La altitudinile de peste 1.200 de metri în Ținutul Momârlanilor Petrileni, în Curmăturile Jiețului, încă ninge.

Sezonul sporturilor de iarnă a fost prelungit, după ce, în mai multe stațiuni, printre care Păltiniș și Straja, ninsorile abundenete au refăcut stratul de zăpadă, ideal acum pentru practicarea schi-ului sau snowboard-ului.

Ninsori abundente în Păltiniș

Hotelierii își freacă mâinile în așteptarea clienților, mai ales că în județe elevii sunt în vacanță. Amatorii sporturilor de iarnă care nu știu ce stațiune să aleagă, pot opta pentru Păltiniș unde, în urma ninsorilor stratul de zăpada a crescut cu 49 de centimetri, ideal pentru schi ori snowboard.

Toate pârtiile din Păltinițș permit acum practicarea sporturilor de iarnă. Asta în condițiile în care săptămâna trecută temperaturile ridicate au făcut ca vechiul strat de zăpadă să se topească. Pentru a nu-și pierde puținii turiști, administratorii pârtiilor au pus în funcțiune tunurile de zăpadă.

Tunuri de zăpadă

Sursa Foto -Allen Coliban, Facebook

Vremea este numai bună de schi

Reprezentantul Arena Platos, Andy Fazekas le transmite turiștilor că noul strat va ține o perioadă mai lungă. În plus, pasionații de drumeții montane care urcă în Masivul Parâng vor avea parte de o priveliște senzațională. La peste 1.200 de metri, în Ținutul Momârlanilor Petrileni, în Curmăturile Jiețului, încă ninge, Stratul de nea a creat niște peisaje de basm,

În stațiunile Parâng, Râușor Straja și Păltiniș, comercianții și hotelierii se așteaptă ca unitățile de cazare să se umple la finalul săptămânii, cu sute de elevi și copii veniți să-și petreacă vacanța la schi. Salvamontiștii avertizează totuși că noul strat de zăpadă înseamnă și probleme. Mai ales pentru turiștii care vor ieși în zonele de creastă a munților.

A fost inaugurată prima pârtie de schi din Satu Mare.

Sursa Foto - Pataki Csaba, Facebook

Avertismentul salavamontiștilor din Păltiniș

„Dacă va ninge în continuare, cantităţile mari care se vor depune pe suprafeţele deja îngheţate şi întărite vor aluneca la vale pe feţele încărcate, feţe care depăşesc peste 25 de grade”, a explicat Ovidiu Bodean, Salvamont Hunedoara.

În aceste condiții salvamontiștii îi sfătuiesc pe pasionații sporturilor de iarnă aflați în căutarea adrenalinei să se informeze despre riscul de avalanșă înainte de a se aventura în drumeții. De asemenea, este indicat să anunțe salvatorii din zonă asupra traseului pe care îl vor parcurge, potrivit observatornews.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News