PALMIYE cakes&café investește 200.000 euro în amenajarea unui spațiu în Centrul Vechi (P)
- Felix Mihai Badea
- 30 august 2017, 16:33
PALMIYE cakes&café, cu laborator propriu și punct de vânzare în Promenada mall, inagurează cel de-al doilea spațiu în Centrul Vechi. Investiția se ridică la 200.000 euro în amenajarea spațiului de 200 mp.
Localizat pe Str Lipscani nr.79, chiar în esplanada din fața Pasajului Latin (fost Pasajul Lipscani), PALMIYE cakes&café este cel de-al doilea punct de vânzare. Cu 200.000 euro investiți în cei 200 mp, spațiul oferă o deschidere spectaculoasă, la parter putându-se comanda, iar la etaj servi/degusta. Localul are o capacitate de cca 60 locuri, distribuite pe două zone distincte, ceea ce permite atât găzduirea de evenimente private, cât și servirea clienților simultan. Recuperarea investiției este preconizată în maxim 5 ani.
Spre deosebire de alte cafenele-cofetării, conceptul PALMIYE este de tip ” one stop shop” unde clienții se pot relaxa intr-un ambient fascinant, pot gusta din cele peste 50 sortimente de prăjituri, torturi și patiserie dulce si sarata, realizate cu ingrediente 100% naturale, pot cumpara pentru acasa, sau pot comanda pentru diferite evenimente. De asemenea, pe lângă acestea, meniul mai cuprinde și o selecție de ceaiuri și cafea special importate din diverse colturi ale lumii. Desigur, nu lipsește nici multitudinea de fresh-uri realizate din fructe proaspete, precum și delicioasa înghețată de casă.
„Ne-am dorit ca prin inaugurarea acestui spațiu să reinventăm cofetăria clasică românească, fără premixuri si aditivi, doar din ingredinte naturale, însă totodată să ne delimităm de aceasta prin crearea unui ambient fascinant, în care să petreci cât mai mult timp alături de prieteni sau familie. În condițiile investiției în noul spațiu din Centrul Vechi, preconizăm cel putin o dublare a cifrei de afaceri pentru 2018. În opinia mea, este un domeniu în care mai întâi investești, îți faci echipa și creezi produse de calitate fiindcă toți ne dorim să mâncăm ceva gustos, sănătos și nu în ultimul rând aspectuos.”, a declarat Cristina Dărvăreanu, proprietar Palmiye.
Programul de funcționare este zilnic între orele 10 și 22, iar cine dorește să ridice comenzile plasate pe www.palmiye.ro, o poate face acum și din această nouă locație.
Cu un laborator și un punct de vânzare în Promenada Mall, cifra de afaceri pentru anul trecut a depășit pragul de 120.000 de euro, majoritatea comenzilor fiind de torturi aniversare și de nuntă. valoarea bonului mediu este de 36 lei. În ceea ce priveste comenzile pentru torturi și candy bar pentru diferite evenimente, atunci valoarea bonului mediu atinge valoarea de 650 lei.
Pentru mai multe informații: Mirela Mihăilescu, mirela@synergy-project.ro, 0751 296 233