Centrul Vechi din București are reguli noi. Schimbări importante în una dintre cele mai aglomerate zone ale Capitalei

Centrul Vechi din București are reguli noi. Schimbări importante în una dintre cele mai aglomerate zone ale CapitaleiSursa foto: EVZ

Centrul Istoric al Capitalei intră sub un set nou de reguli privind salubrizarea, colectarea deșeurilor, terasele, aprovizionarea și zgomotul. Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat joi regulamentul care îl înlocuiește pe cel adoptat în 2018, cu 41 de voturi „pentru”, fără voturi împotrivă sau abțineri. Printre cele mai importante prevederi se numără colectarea separată a gunoiului în saci identificați prin cod de bare sau cod QR, un program strict pentru ridicarea deșeurilor și aprovizionare și amenzi care pot ajunge la 10.000 de lei.

Noul regulament se aplică perimetrului Centrului Istoric delimitat de Bulevardul I.C. Brătianu, strada Halelor, Splaiul Independenței, Calea Victoriei și Bulevardul Regina Elisabeta.

Schimbarea regulilor a fost justificată prin numărul mare de restaurante, terase și alte unități comerciale din zonă, precum și prin fluxul ridicat de bucureșteni și turiști.

Deșeurile vor fi colectate în șase categorii

Una dintre principalele modificări privește modul în care restaurantele, magazinele și ceilalți operatori economici vor colecta deșeurile.

Acestea vor trebui separate în șase categorii: hârtie și carton, plastic/PET și doze de aluminiu, sticlă, deșeuri biodegradabile și alimentare, textile și deșeuri periculoase provenite din deșeurile municipale.

Sacii folosiți pentru colectare vor trebui identificați prin informații privind tipul de deșeu și prin elemente de identificare precum coduri de bare sau coduri QR. Operatorul de salubrizare va asigura sacii și etichetele necesare.

Colectarea deșeurilor amestecate va fi interzisă. În cazul în care gunoiul este predat fără respectarea regulilor de separare, operatorul de salubrizare va putea refuza ridicarea și va trebui să sesizeze Poliția Locală.

Sistemul cu saci identificați prin cod QR fusese inclus încă din proiectul pus în dezbatere publică de Primăria Capitalei.

Când va fi ridicat gunoiul din Centrul Vechi

Noul regulament stabilește și zile diferite pentru colectarea fiecărui tip de deșeu. Hârtia și cartonul, precum și textilele vor fi colectate luni, miercuri și vineri. Plasticul, PET-urile, dozele de aluminiu, sticla și deșeurile periculoase vor fi colectate marți, joi și sâmbătă. Deșeurile biodegradabile și alimentare vor fi ridicate zilnic.

Programul de colectare va fi unul strict: între orele 06:00 și 10:00, în intervalele stabilite prin regulament.

Operatorul de salubrizare nu va putea ridica deșeurile în afara programului prevăzut.

Și persoanele fizice care locuiesc în Centrul Istoric vor trebui să respecte regulile. Sacii cu deșeuri colectate separat vor putea fi scoși la limita proprietății numai între 06:00 și 09:00, pentru a fi preluați de operator.

Terasele trebuie să fie curate permanent

Centrul Vechi

Centrul Vechi. Sursă foto: Facebook

Reguli suplimentare sunt stabilite pentru operatorii care au terase. Aceștia vor trebui să mențină permanent curățenia în zona ocupată de terasă și pe trotuarul aferent. Deșeurile rezultate în urma curățeniei nu vor putea fi depozitate pe domeniul public sau privat.

Administratorii spațiilor comerciale vor trebui să aibă la intrare recipiente pentru deșeurile de mici dimensiuni, inclusiv recipiente cu compartiment separat pentru mucurile de țigară.

Acestea vor trebui golite și igienizate permanent.

Regulamentul prevede și obligația ca vitrinele, umbrelele și mobilierul teraselor să fie spălate cel puțin o dată pe săptămână.  Uleiul alimentar uzat va trebui colectat separat și predat unui operator autorizat.

O terasă poate rămâne fără aviz

Una dintre cele mai importante sancțiuni îi vizează pe administratorii teraselor. Nerespectarea condițiilor privind amplasarea și întreținerea terasei poate duce, pe lângă amendă, la retragerea avizului de amplasament pentru anul în curs. Aceeași măsură este prevăzută în cazul agenților economici care abandonează deșeuri.

Prin urmare, pentru operatorii din Centrul Istoric, nerespectarea regulilor nu înseamnă doar o posibilă amendă, ci poate avea efect direct asupra funcționării terasei.

Aprovizionarea, permisă doar dimineața

Și accesul vehiculelor folosite pentru aprovizionarea magazinelor, restaurantelor și celorlalte unități economice va fi reglementat mai strict.

Aprovizionarea va fi permisă doar între orele 06:00 și 10:00, iar vehiculele folosite în acest scop vor trebui să aibă o masă totală maximă autorizată de 3,5 tone. În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a regulamentului, Administrația Străzilor București ar urma să instaleze la intrările în Centrul Istoric camere dotate cu sisteme de citire automată a numerelor de înmatriculare. Astfel, accesul vehiculelor va putea fi monitorizat automat.

Muzica în exterior, restricționată

Centrul Vechi

Centrul Vechi. Sursa foto Youtube

Noul regulament introduce reguli explicite și în ceea ce privește zgomotul produs de localurile din Centrul Istoric.

Va fi interzisă folosirea în exteriorul clădirilor a difuzoarelor, amplificatoarelor și altor sisteme audio pentru muzică sau alte sunete atunci când acestea produc disconfort fonic și afectează ordinea și liniștea publică.

Este prevăzută și interdicția amplasării permanente a unor astfel de echipamente pe fațade, terase sau în apropierea intrărilor atunci când sunetul este direcționat către domeniul public.

Regulile nu se aplică evenimentelor publice autorizate și situațiilor în care există o autorizație emisă de autoritatea competentă, cu respectarea limitelor prevăzute în aceasta.

Amenzi de până la 10.000 de lei

Nerespectarea regulamentului poate atrage amenzi cuprinse între 1.000 și 10.000 de lei pentru persoanele fizice, în funcție de abatere. În cazul persoanelor juridice, sancțiunile pot ajunge, de asemenea, la 10.000 de lei.

Printre faptele pentru care sunt prevăzute amenzi se numără încălcarea regulilor privind colectarea și abandonarea deșeurilor, obligațiile referitoare la terase, anumite reguli aplicabile spațiilor comerciale și încălcarea prevederilor privind poluarea fonică.

Pentru unele dintre abaterile săvârșite de persoane juridice, sancțiunile sunt cuprinse între 8.000 și 10.000 de lei.

Și operatorul de salubrizare are termene de respectat

Regulamentul stabilește obligații și pentru operatorul de salubrizare. Acesta va trebui să intervină pentru ridicarea deșeurilor stradale și curățarea zonei în cel mult 45 de minute de la solicitarea Poliției Locale, în intervalul 06:00-18:00. În timpul nopții, între 18:00 și 06:00, termenul maxim de intervenție va fi de 120 de minute.

Coșurile de gunoi amplasate pe domeniul public vor trebui golite zilnic și ori de câte ori este necesar. În perioada martie-octombrie, acestea vor trebui și spălate săptămânal.

Regulile se aplică și locuitorilor din Centrul Istoric

Noul regulament nu îi vizează doar pe patronii de restaurante și pe ceilalți operatori economici. Persoanele fizice și asociațiile de proprietari din Centrul Istoric vor trebui, la rândul lor, să colecteze separat deșeurile și să le depoziteze în saci sau europubele inscripționate în funcție de tipul de deșeu. Locuitorii trebuie să aibă și contract de colectare cu operatorul de salubrizare.

Când intră în vigoare noile reguli

Regulamentul aprobat de Consiliul General înlocuiește prevederile HCGMB nr. 247/2018. Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor vor reveni Poliției Locale a Municipiului București. Prevederile referitoare la sancțiuni vor intra în vigoare la 10 zile de la aducerea hotărârii la cunoștință publică.

Noul regulament schimbă astfel regulile de funcționare pentru una dintre cele mai aglomerate zone turistice și comerciale ale Capitalei, introducând obligații mai precise pentru comercianți, locuitori, operatorul de salubrizare și autoritățile responsabile de control.