Pădure în flăcări. Alertă portocalie. Riscurile sunt majore

Pădure în flăcări. Alertă portocalie. Riscurile sunt majore

Un puternic incendiu de vegetaţie a izbucnit, marţi seară, într-o pădure din apropierea oraşului Brezoi, judeţul Vâlcea. Conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea a declarat alertă portocalie.

Jumătate din personalul liber din zonă a fost chemat să participe la stingerea ncendiului, potrivit agerpres.ro

Incendiul s-a manifestat pe o suprafaţă de aproximativ un hectar, flăcările cuprinzând şi copacii, pe lângă stratul de frunze uscate

Pentru stingerea focului au intervenit mai multe echipaje de pompieri militari, pompieri voluntari din Brezoi, dar şi pădurari de la Ocolul Silvic Cozia Negoiu. Incendiul a fost lichidat după mai mult de o oră de la anunţarea lui.

Ne puteți urmări și pe Google News

Doi pompieri militari, doi voluntari şi doi pădurari au rămas să supravegheze zona peste noapte, existând în continuare riscul ca incendiul să reizbucnească.