Emisiune de Mirel Curea

Să vedem ce povestește Horia-Roman Patapievici

„Între octombrie `94- iulie `95 am avut o bursă în Germania. Atunci s-a întâmplat totul, când eram absent. Căpitanul Soare, dacă într-adevăr așa îl chema, era ofițer în SRI, în departamentul numit „Apărarea Constituției”.

Legat de o anchetă care fusese declanșată împotriva mea, de care atunci nu știam nimic, acest ofițer SRI începuse pe scara blocului o acțiune de compromitere a mea. Scopul era decredibilizarea mea și, probabil, stoparea incipientei mele notorietăți.

De legendarea mea negativă, prin dezvăluirile unei vecine, a aflat familia mea; de la ea, Gabriel Liiceanu. La inițiativa lui s-a realizat acea remarcabilă coalizare publică a intelectualilor și a parlamentarilor PAC împotriva anchetării mele, complet ilegale și de poliție politică, de către SRI.

În Senatul României, s-a ridicat vocea lui Ștefan Augustin Doinaș; în spațiul public, s-a auzit vocea lui Gabriel Liiceanu.”

Asta zice Patapievici.

Să vedem ce spune generalul SRI, Aurel Rogojan

„Un superior de-al „căpitanului Soare”, care a supervizat acțiunea, n-a ezitat să-l dea în primire pe ofițerul SRI trimis pentru o banală cercetare și să se folosească de acest prilej pentru a-l lansa pe Patapievici pe orbota-i deja desenată.

Scandalul mediatic brodat sub pretextul inabilității „căpitanului Soare” avea să-l scoată pe Horia Roman Patapievici din anonimat, propulsându-l în atenția opiniei publice.

Platforma și notorietatea pe care Virgil Măgureanu i-au creat-o, prin orchestrarea scandalului mediatic, sunt interpretate de cunoscătorii intimi ai resorturilor ascunse ale gestului lui Dom` Profesor drept „o recompensă pentru marile merite ce nu pot fi specificate”, pe care Dionis Patapievici, tatăl lui Horia-Roman, le-a adus, în secret, NKVD Gestapo-ului și altor servicii, iar oficial Comandamentului Militar din Austria al Armatei Roşii.”

Horia-Roman Patapievici, un personaj fabricat de Virgil Măgureanu

Hopa! Deci Horia-Roman Patapievici este un personaj fabricat de Virgil Măgureanu, fostul șef al SRI? Foaret interesant! Mai înțelegem din acest fragment al generalului Rogojan, care, atenție!, a fost șeful de cabinet al șefului Securității, Vlad Iulian, că avem de-a face cu odrasla unei fantome? Pentru că ceea ce se spune acolo sunt niște detalii specifice biografiilor contrafăcute ale ofițerilor fantomă.

În nenumărate articole și în câteva cărți publicate, același general Rogojan mai povestește și altceva. Povestește cu lux de amănunte biografia tatălui lui Patapievici Junior, una de agent KGB sovietic deplin conspirat, adică fantomă cu misiuni succesive; ultima în România, în calitate de înalt funcționar al BNR, Banca de Stat a Republicii Populare Romane, la acea vreme.

Biografii trucate în cazul ambilor, tată și fiu? Cel mai probabil.

H.R Patapievici, prins cu minciuna în carte

Iată cum mai faslifica Roman, într-o altă ocazie, biografia. La începutul anilor 90, atunci când a fost sprijinit să fie primit de Monica Lovinescu, fără să-și imagineze că aceasta va consemna o minciună spusă în Jurnalul ei personal, publicat apoi, culmea!, la Humanitas-ul lui Gabriel Liiceanu.

Evenimentul Zilei a publicat la vremea respectivă citatul prin care Patapievici este făcut de râs pentru eternitate!

Citat din Memoriile Monicăi Lovinescu:

„ Descoperim un tânăr (are 35 de ani și pare cu vreo zece mai puțin) simplu, emoționant și emoționat, aproape patetic, care ne vorbește de tatăl lui ieșind din închisoare și nespunându-i nimic din cele petrecute acolo.

Aduce o sticlă de Murfatlar s-o bem împreuna în amintirea acestui tata mort fără să-i fi spus fiului suferințele prin care a trecut.”

Monica Lovinescu despre Horia Roman Patapievici în „Jurnal, 1990-1993” (Editura Humanitas, 2003, p. 291).

Mulți ani, mai ales în perioada de glorie a lui Traian Băsescu, în calitate de țuțăr al acestuia, Horia-Roman Patapievici i-a dăscălit pe români. I-a înățat să vadă adevărul. Al cui adevăr? Al celor care l-au confecționat pe taică-su și-apoi pe el?