(P) Secretul oamenilor de succes? Descoperă sfaturile specialiștilor!

(P) Secretul oamenilor de succes? Descoperă sfaturile specialiștilor!

O dimineață perfectă îți poate asigura succesul întregii zile. Este demonstrat științific faptul că persoanele matinale beneficiază de o doză proaspătă de optimism și se bucură de fiecare clipă a zilei. Totuși, dacă îți începi fiecare dimineață ca o zi de luni, iar trezitul de dimineață nu este unul dintre lucrurile pe care le îndrăgești, poți să apelezi la câteva trucuri. SomProduct susține visele tale atât pe timpul nopții, cât și în viața de zi cu zi!

De-a lungul timpului în istorie, oamenii de succes au fost definiți de o calitate comună – trezitul devreme. Acest obicei însă, nu înseamnă renunțarea la orele de somn, ci îmbunătățirea calității somnului. Potrivit ultimelor studii realizate de psihologi, persoanele care se trezesc mai devreme sunt mult mai fericite pe termen lung decât cele care își încep ziua mult mai târziu.

Christoph Randler, profesor de biologie la Universitatea Harvard a demonstrat într-un studiu faptul că trezitul devreme influențează nu doar sănătatea și starea de bine, ci și activitatea profesională. Astfel, persoanele matinale dezvoltă o capacitate analitică suplimentară, fiind proactivi în timpul zilei.

Pentru ca întreaga familie să beneficieze de un somn de calitate, SomProduct și-a propus să aducă o nouă viziune despre somn. Designul simplu și modern a fost îmbinat cu tehnologia de ultimă generație a saltelelor pocket. Astfel, fiecare arc este ambalat individual într-un săculeț textil, asigurând susținerea corespunzătoare coloanei vertebrale și independență față de mișcările partenerului. Raportul calitate/preţ, perfect echilibrat, vă oferă posibilitatea de a avea o saltea premium ce se adaptează perfect nevoilor fiecărei persoane, indiferent de poziția din timpul somnului. Pentru ca nopțile dumneavoastră să fie pe deplin perfecte, la achiziționarea unei saltele pocket, primiți cadou, 1 sau 2 perne, în funcție de dimensiunea solicitată.

Ne puteți urmări și pe Google News

SomProduct susține visele dumneavoastră încă din anul 1995, odată cu deschiderea fabricii de saltele manufacturate de la Baia Mare. Interesul real față de nevoile clientului și pasiunea pentru Home&Design au făcut ca portofoliul firmei să fie extins, astăzi înglobând o gamă largă produse high-class, atent selecționate pentru confortul întregii familii. Showroom-urile Lumea Somnului te așteaptă în București, Brașov sau Cluj Napoca.

Descoperă ultimele tendințe în materie de mobilier pe www.somproduct.ro și redefinește confortul de acasă!