Originea Sars-Cov2. China vrea anchetă în SUA și Franța

Originea Sars-Cov2. China vrea anchetă în SUA și Franța

Războiul declarațiilor Occident-China privind originea pandemiei s-a intensificat în ultima perioadă. În timp ce guvernele occidentale vor o nouă anchetă cu privire la apariția virusului, un epidemiolog chinez a cerut o investigație care să se concentreze asupra SUA și Franței, anunță Capital.

Toate dovezile indicau China, mai precis, orașul Wuhan ca punctul zero al pandemiei. Însă, un studiu recent a arătat că virusul era prezent în SUA încă din decembrie 2019. În paralel, un studiu realizat de Institutul Național de Sănătate din Franța a indicat că virusul ajunsese aici din noiembrie 2019.

„Este evident că focarul a avut mai multe origini”, a declarat Zeng Guang, epidemiologul șef de la Centrul chinez pentru controlul și prevenirea bolilor, citat de Global Times. El a indicat Suedia, unde oficialii din domeniul sănătății afirmau anul trecut că este posibil să fi apărut cazuri încă din noiembrie 2019, în timp ce Italia, se pare, ar fi înregistrat primul caz și mai devreme, în septembrie 2019. SUA și Europa au raportat primele cazuri în ianuarie.

Controlul armelor biologice din SUA

Guang a declarat că ancheta trebuie să se concentreze în afara Chinei, făcând aluzie la capacitatea Statelor Unite de a crea arme biologice.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Toate armele biologice pe care le are țara ar trebui să fie supuse controlului. (...) Poate că virusul circula în SUA mai devreme decât în ​​China. Nu sugerez că SUA ar putea fi țara din care provine virusul”, spune biologul chinez, încercând să mute atenția Occidentului de la laboratorul din Wuhan.

Mass-media chineză în limba engleză și-a intensificat campania propagandistică în fața criticilor tot mai coordonate ale statelor occidentale privind originea virusului. Un oficial al Ministerului de Externe chinez a declarat că cercetătorii de la laboratorul din Wuhan ar trebui să primească un Nobel, în loc să fie învinovățiți pentru focarul de pandemie.

Un om de știință, profesorul John Watson,  care a călătorit în China ca parte a unei anchete OMS, afirma la începutul anului că nu este sigur că virusul ar proveni din China. Însă de curând și-a schimbat discursul:

„Există o serie de argumente care sugerează că China este o sursă foarte, foarte posibilă pentru focar”, a declarat el pentru BBC. ”Cred că trebuie să ne asigurăm că privim dincolo de granițele Chinei dar și în interiorul Chinei”, a declarat Watson.