Orban vrea desființarea SIIJ. Care este motivul susținut de premier

Orban vrea desființarea SIIJ. Care este motivul susținut de premier

Premierul desemnat Ludovic Orban a afirmat, luni, că un motiv important pentru desființarea SIIJ îl reprezintă citarea a doi procurori din cadrul CSM pentru audieri

„Un motiv în plus să desfiinţăm Secţia specială. (...) Dacă actualul Parlament nu va adopta reglementarea, cu siguranţă, după alegerile anticipate, va exista o majoritate care va aproba această reglementare de desfiinţare a Secţiei speciale, cum de altfel este necesară adoptarea mai multor reglementări, pentru că obiectivul nostru este ca, într-un timp cât mai scurt, să putem să ridicăm Mecanismul de Cooperare şi Verificare prin punerea în practică a recomandărilor cuprinse în raportul anual", a susţinut Orban.

Procurorul Nicolae Solomon, membru al CSM, a fost citat, luni, la Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), pentru a fi audiat ca martor într-un dosar din 2018 de abuz în serviciu.

De asemenea, un alt membru al Consiliului Superior al Magistraturii, procurorul Florin Deac, a fost citat să se prezinte miercuri la SIIJ, pentru a fi audiat în alt dosar, care are ca obiect infracţiunile de neglijenţă în serviciu, ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, a anunţat Secţia de procurori a CSM, printr-un comunicat de presă.

„Secţia pentru procurori apreciază că citarea a doi membri ai Secţiei în maniera arătată, în cauze aflate pe rolul SIIJ încă din 2018, precum şi scurgerea în media a informaţiilor privind cele două activităţi procesuale, în contextul derulării procedurii de avizare parţial negativă a propunerilor Ministrului Justiţiei de ocupare a funcţiilor înalte la nivelul Ministerului Public şi al unei campanii media îndreptate împotriva membrilor Secţiei, reprezintă un factor de presiune şi de decredibilizare instituţională. Secţia pentru procurori informează opinia publică că va sesiza Comisia Europeană pentru a aduce la cunoştinţă aceste împrejurări", se mai afirmă în comunicat, potrivit agerpres.ro

Ne puteți urmări și pe Google News