Orban: ”Vom crește alocațiile când ne va permite bugetul”

Orban: ”Vom crește alocațiile când ne va permite bugetul”

Premierul Ludovic Orban a făcut declarații, miercuri seara, la Ateneul Român, anunțând că în ședința de Guvern de joi se va stabili data la care vor crește alocațiile copiilor. De asemenea, a mai spus acesta, „este posibil” ca în aceeași ședință, să se ia decizia finală privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

Guvernul ar urma să aprobe un act normativ privind amânarea termenului de aplicare a legii care prevede dublarea alocaţiei pentru copii. ” Vom proroga până la primul moment când putem face rectificarea bugetara, anume 1 iulie. Vom crește alocațiile când ne va permite bugetul. (...) Creșterea resurselor bugetare nu se poate face decât pe baza unei creșteri economice solide”, a punctat Orban, care a mai spus și că ”mâine programăm creșterea alocațiilor”.

Actul normativ prevede următoarele: ”alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de: a) 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap; b) 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii prevăzuţi la art.1 alin.(3); c) 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap”.

O altă temă fierbinte abordată de premier a fost cea legată de alegerea primarilor în două tururi. ”Suntem în curs de analiză”, a anunțat Orban, indicând că decizia poate fi luată prin dezbatere parlamentară, angajarea raspunderii sau printr-o ordonanță de urgență. ”Suntem într-o analiza serioasă, o ordonanță de urgență se dă doar dacă exista un temei extrem de solid”, a precizat premierul care a admis că aceasta este una din variantele aflate în discuție.

Pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Guvernului se află un proiect de lege pentru ratificarea Acordului de împrumut privind Programul pe bază de rezultate în sectorul sanitar între România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la New York, la 23 septembrie 2019. Acesta are o valoare de 500 milioane de euro.

Pe agenda executivului figurează și un memorandum pentru un Acordul de principiu al Guvernului privind contractarea de la Banca Europeană de Investiţii a unei facilităţi de finanţare de până la 250 milioane de euro pentru acoperirea parţială a contribuţiei suplimentare a bugetului de stat la finanţarea Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa prioritară 3.