Orban: PNL nu e de acord cu modificarea din Regulament privind revocarea preşedintelui Camerei

Orban: PNL nu e de acord cu modificarea din Regulament privind revocarea preşedintelui Camerei

Liderul grupului PNL din Camera Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat azi că liberalii nu sunt de acord cu modificarea din Regulamentul instituţiei privitoare la schimbarea din funcţie a preşedintelui acestui for.

"Am rămas surprins de informaţiile prezentate public cum că parlamentarii PNL ar fi fost de acord cu modificarea regulamentului referitor la schimbarea preşedintelui Camerei Deputaţilor. Nu am fost de acord, noi susţinem menţinerea reglementării care există în materie de schimbare a preşedintelui, noi nu putem fi de acord ca preşedintele să fie schimbat numai cu acordul grupului parlamentar care l-a propus. De altfel, există o hotărâre a Curţii Constituţionale pe speţa schimbării în 2012 a preşedinţilor celor două Camere, Roberta Anastase şi Vasile Blaga", a spus Orban la Palatul Parlamentului, citat de Agerpres.

Preşedintele Camerei Deputaţilor poate fi revocat înainte de expirarea mandatului cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, la propunerea liderului grupului parlamentar căruia îi aparţine, prevede proiectul de modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor care va intra săptămâna viitoare în dezbaterea plenului.