Orban, așteptat să ajungă la Chișinău! Premierul Maia Sandu, în pericol
- Laurențiu Teodorescu
- 7 noiembrie 2019, 14:14
Noul prim-ministru al României ar putea efectua prima vizită în străinătate la Chișinău.
Republica Moldova așteaptă un semn din partea Bucureștiului, iar Ludovic Orban l-a dat, anunțând că vrea să aibă un dialog cu omologul său de la Chișinău, Maia Sandu.
Afirmația lui Orban a stârnit interesul moldovenilor, care se așteaptă ca premierul României să le viziteze țara în curând. Până atunci, rămâne de văzut dacă Ludovic Orban va avea și cu cine să se întâlnească la Chișinău, căci zilele Guvernului Maia Sandu par numărate.
Conform realitatea.md, premierul Maia Sandu ar putea fi demis în weekend, „după ce Cabinetul de miniștri și-a asumat răspundere politică în fața Parlamentului întru modificarea din nou a Legii Procuraturii”.
Blocul ACUM vorbește despre salvarea reformei justiției, urmărind numirea unui procuror general integru, dar socialiștii nu sunt de acord și par pregătiți să iasă din această coaliție. Dacă socialișii vor vota moțiunea de cenzură pe care o propun democrații, atunci guvernul Maiei Sandu va fi demis.