Orașul istoric din România în care Anghel presăra mămăliga cu aur

Abrud. Sursa foto: wikipedia

Orașul Abrud, aflat în județul Alba, a fost secole la rând unul dintre cele mai prospere locuri din Transilvania, datorită aurului extras din minele din apropiere. Istoricii notează că aici se afla vechiul așezământ dac Abruttus, iar bogățiile regiunii ar fi fost un motiv central pentru care împăratul Traian a declanșat războaiele cu dacii.

După cucerire, romanii au adus coloniști pricepuți în minerit și au început exploatarea intensivă a zăcămintelor. Zona Abrud–Roșia Montană a devenit astfel un pol al aurului european, recunoscut în întreaga lume antică.

Istoricul Ion Rusu Abrudeanu scria în 1928 că minele din Abrud au fost un factor strategic pentru imperiul roman: „Principalul motiv al lui Traian a fost comoara în aur a Munților Metaliferi”.

Epoci de aur și bogății fabuloase în Evul Mediu

De-a lungul Evului Mediu și până în secolul al XIX-lea, Abrudul a cunoscut mai multe perioade de înflorire. În 1843, orașul avea o avere mai mare decât Clujul sau Brașovul, raportată la resursele financiare disponibile.

Un document citat de Abrudeanu arată că Abrudul dispunea de 17.066 de florini în bani gheață și alte bunuri de 5.667 florini – cifre impresionante pentru un oraș cu doar 4.000 de locuitori.

Prosperitatea se reflecta în viața de zi cu zi. În 1857, ziarul Telegraful Român relata că băieșii, adică minerii aurari, erau plătiți în galbeni de aur, iar familiile lor purtau haine cusute cu fir de aur și argint. Se spunea că unii voiau să-și acopere casele cu foițe de aur sau să își pavoazeze curțile cu taleri.

Târgul aurului din Abrud și stilul de viață risipitor

Aurul extras din mine era adus la Abrud, unde se transforma în monede, folosite apoi pentru comerț. Statisticile oficiale arată că între 1872 și 1877, la oficiul de schimb al statului din Abrud au fost tranzacționate 5.643 kg de aur, evaluate la aproape nouă milioane de florini.

Aurul provenea din 382 de mine și munca a peste 6.600 de lucrători. Pe lângă aurul schimbat oficial, cantități uriașe erau direcționate spre Zlatna, Budapesta, Viena sau Kremnitz.

Localnicii deveniseră celebri pentru traiul lor opulent și petrecerile nesfârșite. „Mergem Lunea la oraș, să venim Joi, mintenaș!”, se cânta pe atunci, descriind chefurile care durau zile întregi.

Se povestește chiar că în vremea lui Matei Corvin, primarul Abrudului purta cizme cu potcoave de aur la biserică, iar un anume Anghel, renumit pentru averea sa, își presăra mămăliga cu aur pisat.

Aurul și tragediile care au zguduit orașul

Abrudul nu a fost însă doar un simbol al prosperității, ci și scena unor drame istorice.

• În 1784, în timpul Răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan, orașul a fost asediat și devastat. Cronici ale vremii descriu masacre asupra populației maghiare și jafuri generalizate.

• În 1849, în plină Revoluție pașoptistă, Abrudul a fost teatrul a două bătălii sângeroase între trupele lui Avram Iancu și insurgenții unguri conduși de maiorul Hatvani. Orașul a fost incendiat, iar mii de oameni au pierit.

Aceste episoade au rămas adânc întipărite în memoria colectivă și sunt amintite de istoricii români ca dovezi ale rezistenței, dar și ale suferințelor comunității.

Decăderea: de la mine de aur la tăcerea din centrul istoric

În perioada comunistă, minele din Abrud și împrejurimi au fost naționalizate. Aurul a fost înlocuit cu exploatarea cuprului de la Roșia Poieni, începută în anii ’70 și încă activă prin compania Cupru Min Abrud.

După 2000, minele aurifere au fost închise, iar orașul a intrat într-un declin accentuat. Astăzi, Abrud are mai puțin de 4.500 de locuitori, iar centrul său istoric, dominat de patru biserici monumentale, este aproape pustiu.

Clădirile istorice, multe dintre ele degradate, păstrează plăcuțe comemorative cu personalități și evenimente de odinioară, dar turiștii sunt puțini. „Este uneori așa de liniște aici, că auzim cum suflă vântul”, spune o tânără localnică.

Magazinele abia supraviețuiesc, iar viața s-a mutat în cartierele de blocuri ridicate în epoca comunistă.