Opt ani de puşcărie pentru că a înfipt cuţitul în capul unui om
- Petre Ţache
- 11 noiembrie 2016, 07:06
Criminalul va trebui să plătească familiei victimei 100.000 de lei daune materiale şi 4.725 de lei, daune materiale
Trimis după gratii după ce şi-a ucis un consătean cu o cruzime ieşită din comun, Gheorghită Neamţu, un tânăr de 27 de ani din comuna Tăcuta, judeţul Vaslui a fost condamnat la închisoare cu executare. Tribunalul Vaslui a decis trimiterea după gratii pentru 8 ani si 10 luni a criminalului. De asemenea, pe latură civilă, acesta va trebui să achite 100.000 de lei daune morale familiei victimei şi 4.725 de lei, daune materiale. Sentinţa magistraţilor vasluieni nu este una definitivă şi va putea fi atacată, cu apel, în termen de zece zile de la comunicare. Până când va primi o sentinţă defintivă, Neamtu îşi asteaptă decizia în arest preventiv. Adus în faţa anchetatorilor, Gheorghită Neamtu şi-a motivat fapta într-un mod neasteptat si greu de crezut. A povestit că a înfipt cutitul în capul lui Laurentiu Crâsmariu pe fondul unor conflicte mai vechi între familia victimei şi cea a agresorului. Varianta povestită a fost greu de crezut ţinând cont de faptul că Neamtu avea cuţitul asupra lui, informează site-ul vasluian vremeanoua.ro.
Filmul crimei
Cazul incredibil a avut loc în Tăcuta, după cearta izbucnită între doi tineri, unul de 27 de ani si celălalt de 29 de ani, şi s-a transformat într-o adevărată tragedie. Laurentiu Crîşmariu, de 29 de ani, a intrat într-un bar din localitate, împreună cu alţi patru prieteni, să bea o bere. Aici a dat peste Gheorghiţă Neamţu, de 27 de ani, un tânăr cunoscut ca scandalagiu în Tăcuta. Între cei doi a izbucnit o ceartă, aparent, fără un motiv anume. Laurentiu Crîsmariu ar fi apucat o sticlă cu care a vrut să-l lovească pe Gheorghită. Nu a reuşit. În schimb, acesta a scos un cuţit şi şi-a lovit victima în zona toracică. Bătaia dintre cei doi s-a mutat apoi afară, unde Laurenţiu ar fi smuls o scândură dintr-un gard să se apere de furia agresorului. Numai că Gheorghiţă a lovit şi a doua oară cu lama cuţitului. De data asta a înfipt lama în capul victimei sale. Au fost anuntate autoritătile si, în scurt timp, la fata locului a ajuns o ţambulantă şi poliţiştii vasluieni. Victima a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judeţean Vaslui şi apoi transportată la un spital din municipiul Iaşi, în comă de gradul II.