Evenimentul Zilei > Politica > CUTREMUR în PSD. STĂNESCU este PUS la ZID. „Cei care nu COMUNICĂ nu au ce să caute în FUNCŢII GUVERNAMENTALE”
CUTREMUR în PSD. STĂNESCU este PUS la ZID. „Cei care nu COMUNICĂ nu au ce să caute în FUNCŢII GUVERNAMENTALE”

CUTREMUR în PSD. STĂNESCU este PUS la ZID. „Cei care nu COMUNICĂ nu au ce să caute în FUNCŢII GUVERNAMENTALE”

Miercuri, înainte de ședința BPN, președintele CJ Vrancea, Marian Oprișan, a declarat că miniştrii care nu comunică nu au ce căuta în funcţii guvernamentale, iar Paul Stănescu „nu a comunicat deloc”.

„Toţi miniştrii Cabinetului trebuie să iasă public şi să explice măsurile bune pe care le-au luat, măsuri care sunt de natură ca cetăţenii României să aibă o viaţă mai bună. Cei care nu comunică nu au ce să caute în funcţii guvernamentale, pentru că în primul rând calitatea de ministru este o calitate politică care e de natură să aducă de fiecare dată în faţa cetăţenilor măsurile pe fiecare domeniu pe care îl conduce un ministru”, a afirmat Oprişan, la Parlament, înainte de începerea şedinţei Biroului Permanent Naţional al PSD.

Întrebat dacă Paul Stănescu a comunicat bine, Oprişan a spus: „În opinia mea, nu, nu a comunicat deloc. Este colegul meu, este om destoinic, un preşedinte de Consiliu Judeţean bun, dar la capitolul comunicare în ceea ce priveşte activitatea MDRAP aceasta nu a existat”. „Olguţa Vasilescu este un om foarte determinat”, a adăugat el, întrebat dacă Lia Olguţa Vasilescu ar un ministru mai bun al Dezvoltării decât Paul Stănescu.

 

Miercuri, social-democraţii s-au reunit, miercuri, într-o şedinţă a Biroului Permanent Naţional pentru a decide dacă participă la consultările convocate de preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni. 

 

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a anunţat înaintea şedinţei că urmează să fie luată o decizie în acest sens. „Acum vom decide dacă mergem. Dacă mergem, care e delegaţia care va merge şi cu ce mandat. Cred că într-o oră şi jumătate vom decide asupra acestui lucru. Părerile sunt împărţite, dar tocmai de aceea suntem în BPN ca să decidem împreună şi să votăm. (…) Nu gândim toţi la fel. Ştiţi foarte bine că relaţia noastră cu Iohannis este foarte rece de foarte mult timp şi vizavi de Iohannis – vorbind de comunicare şi dialog între cele două părţi – s-a stins demult această idee. Prin urmare, sunt colegi de-ai mei, printre care mă aflu şi eu, care consideră că nu avem nicio şansă de a purta un dialog cu această persoană. Dar azi la BPN vom decide ce e mai important”, a spus el. 

 

La şedinţa participă şi prim-ministrul Viorica Dăncilă, care a anunţat într-o scurtă declaraţie de presă că urmează să aibă loc o remaniere guvernamentală. Luni, preşedintele Klaus Iohannis a transmis o scrisoare preşedinţilor partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlament, prin care îi invită la consultări, la Palatul Cotroceni, pe tema legislaţiei din domeniul Justiţiei. 

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, consultările vor avea loc miercuri. De la ora 15,00 este aşteptată delegaţia Partidului Social Democrat, de la ora 15,30 – Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor, de la ora 16,00 – delegaţia Partidului Naţional Liberal, de la 16,30 – Uniunea Salvaţi România, de la ora 17,00 – Uniunea Democrată Maghiară din România, de la ora 17,30 – Partidul Mişcarea Populară, iar de la ora 18,00 – reprezentanţii Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale. 

 

 

 

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.