Oprescu, părăsit şi de cel care-i scria discursurile

Oprescu, părăsit şi de cel care-i scria discursurile

Cornel Comşa, consilierul de imagine al primarului general Sorin Oprescu, a încetat ieri raporturile contractuale cu acesta, declarând că are în faţă un an cu multe proiecte electorale la care e chemat să lucreze.

Comşa e al treilea consilier personal (dintre cei şapte care l-au ajutat pe Oprescu să ajungă la primărie) care pă răseşte barca edilului, după Marie Rose Olănescu şi Victor Dimitriu, ambii plecaţi de la începutul acestui an. Dacă la primii doi consilieri reacţiile lui Sorin Oprescu au fost indecise, plecarea celui care i-a scris discursurile electorale a generat un răspuns vehement.

Primarul a transmis presei că rolul consilierilor care l-au ajutat în campanie s-a încheiat, odată cu atingerea scopului, iar el e silit să lucreze acum cu aparatul executiv al primăriei. „Primăria Capitalei funcţionează prin direcţiile şi serviciile sale şi prin colaborarea cu Consiliul General şi cu Administraţiile din subordinea acestuia. Pe cale de consecinţă, primarul general tre buie să lucreze cu acest executiv”, a spus Oprescu.

Un răspuns neaşteptat de tran şant pentru ceilalţi consilieri rămaşi lângă primar, dar destul de izolaţi de acesta: Adrian Thiess, Radu Negrei, George Iorgovan.

Cornel Comşa, care a fost, timp de patru ani, consilierul personal al principelui Radu Duda, a anunţat că va lucra la campania electorală a unuia dintre candidaţii la preşedinţie din această toamnă, proiect la care e de aşteptat să se alăture şi alţi consilieri ai lui Oprescu.

CITIŢI ŞI: Oprescu, părăsit de consilieri

Ne puteți urmări și pe Google News