ROMÂNIA LUI CRISTOIU. PNL-PDL – Fuzionează, că te tai!
Marţi, 1 iulie 2014, Mircea Ionescu Quintus a declarat că fuziunea dintre PNL şi PDL nu se va face. Se va face cel mult o alianţă. Temeiul acestei susţineri trebuie...
Opinii și editoriale scrise de jurnaliștii EvZ, de colaboratori permanenți și de invitați, despre politica internă și internațională. Cele mai importante evenimente, comentate.
Marţi, 1 iulie 2014, Mircea Ionescu Quintus a declarat că fuziunea dintre PNL şi PDL nu se va face. Se va face cel mult o alianţă. Temeiul acestei susţineri trebuie...
În perspectiva alegerilor prezidențiale, europarlamentarele sunt prima repriză. (În 2009, la europarlamentare s-au înregistrat 4,8 milioane voturi valide. În 2009, în primul tur al prezidențialelor s-au înregistrat 9,7 milioane voturi...
Discret, departe de ochii mass-media și, implicit, ai opiniei publice, bine camuflat de perdelele de fum ale scandalului Bercea Mondial și ale procesul lui Dan Voiculescu, guvernul Ponta a emis...
2.600 de hectare arendate de la statul român de firma lui Dan Voiculescu. Prin intermediul unei agenții guvernamentale coordonată de ministerul condus de președintele Partidului Conservator, Daniel Constantin, despre care...
La doi ani de la tentativă de lovitură de stat din vara anului 2012 avem dreptul să întrebăm cum înţelege PNL să se raporteze la propriul rol, indiscutabil esenţial, în...
Nimic nu poate răzbuna mai bine o nedreptate, decât izbânda dreptății în aceiași cauză! Întrebam retoric săptămâna trecută dacă am putea considera semnarea de vineri, 27 iunie, a Acordului de...
A trecut un an de la trecerea sa la cele veșnice. A suferit, dar și-a împlinit datoria de Om (așa cum și-a propus). Opera lui, cărțile, cuvintele, metaforele au rămas...
Am aflat destul de devreme în viață că plăcerea mea de a pune apă minerală sau sifon în vinul alb și rece este declasantă. Șprițul, mi s-a spus și mi...
Evenimentul zilei a publicat în ultima săptămână, sub semnătura redactorului-șef Simona Ionescu, declarațiile pe care Mircea Băsescu și Marian Căpățână le-au făcut în fața judecătorilor de drepturi și libertăți de...
Sîmbătă, 28 iunie 2014, de îndată ce-am ajuns la Congresul PNL, am postat pe cristoiublog.ro textul intitulat Dvs. ce credeţi c-ar trebui să urmăresc la Congresul PNL de azi? După...
Deși a aparut mai demult ideea federalizarii Republicii Moldova, aceasta a capatat, astazi, o raspândire larga, îndeosebi în rândul „patrioților”, care nu se opresc de la nimic pentru a salva...
Un vicepreşedinte al PSD şi mare ministru anunţă că primarul unui important oraş nu mai are ce căuta în sediul unei instituţii publice din cauză că „şi-a bătut joc de...
Ieri, am aflat că o fostă colegă de facultate pe care o cunoscusem destul de bine s-a sinucis. O veste care a făcut înconjurul presei, de la ziare quality, la...
Trebuie să mărturisesc că mă distrează toată revolta democrat-liberalilor în jurul denumirii noului partid rezultat din fuziunea PDL cu PNL. Că nu se va numi PNL, că nu s-a discutat...
De la asta ar trebui să pornim. De la această prezumție că sunt cu toții vinovați pentru degradarea vieții politice, sociale și economice a României. Și sunt cu adevărat vinovați....
Am parcurs cu delicii cartea prietenului Cristian Preda intitulată ”Rumânii fericiți. Vot și putere de la 1831 pînă în zilele noastre” (ed. Polirom, 2011). Este o excelentă istorie electorală a...
Victor Ponta şi-a anunţat luni, 30 iunie 2014, după reuniunea informală de la Orăştie, decizia de a candida la Preşedinţia României din partea Coaliţiei PSD-UNPR. N-a fost un anunţ oficial...
Iunie 2012 - fostul premier al României, Adrian Nastase este condamnat la patru ani de inchisoare, noiembrie 2012 – fostul premier croat, Ivo Sanader este condamnat și el la 10...